Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat într-o conferință de presă că, odată cu punerea în funcțiune a stației de mixturi asfaltice, a început un program amplu de reparații pe străzile din oraș.
”Din momentul în care am inaugurat stația de asfaltare, am demarat un program foarte amplu de reparare a străzilor. Până acum, deci într-un interval de timp foarte scurt, am reparat așa cum se cuvine o serie de străzi: str. Școlii din Unirea, Secdundară 5 și 8 din Ghinda, Panait Cerna, probabil cea mai proastă stradă din oraș. Suntem în momentul de față pe str. Alba Iulia, urmează să mergem pe str. Crângului, unde au apărut probleme mari după ultimele ploi, vom merge la Slătinița și la Sărata, vom rezolva problema str. Tabără, acolo unde intervenim punctual în regim de urgență pentru a rezolva probleme cauzate de ultimele ploi. O veste bună pentru cei care locuiesc pe str. Tabără: săptămâna viitoare deschidem procedura pentru proiectul tehnic și lucrările de modernizare, deci după zeci de ani de așteptare oamenii vor avea satsisfacția de a-și vedea strada reparată”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.
El a afirmat că noua stație de asfalt va fi pusă serios la treabă. ”Vom lucra intens pe străzile care au nevoie de intervenții. Stația se comportă bine, finisorul cu deschiderea de 7 metri lucrează excepțional, urmează să ne vină și alte utilaje. Am avut nevoie de puțin timp să vedem cum lucrează stația, cum funcționează noile utilaje, cum se mișcă echipele. Le mulțumesc bistrițenilor pentru enorm de multa înțelegere, pentru răbdare, și îi asigur că se fac lucruri care nu s-au mai făcut până acum. Îndrăznim să credem că Bistrița, într-o perioadă mică de timp, va arăta așa cum ne dorim cu toții”.
Reparațiile pe străzile din oraș presupun frezare și așternerea unui covor asfaltic de foarte bună calitate, a spus Ioan Turc. Pe străzile de pământ se va merge cu lucrări de reprofilare a drumului, pietruire conform normativului, refacerea șanțului de gardă și asfaltare.
Ioan Turc a mai spus că în curând vor începe lucrările pe str. Tărpiului, pe tronsonul nr. 2, cu bani prin Programul ”Anghel Saligny”.
Buna ziua, strada care intra la fostul complex cibela, de pe calea Moldovei, cand va fi reabilitata? Dupa pererea mea, cu strada respectiva trebuia inceputa, arata jalnic!
E privata, spalati va pe cap cu ea!
Intens ca si pe Drumul Tarpiului care se va asfalta in “2021”?
Degeaba asfaltăm strada din bordură în bordură dacă nu are scurgere la gura de canal
Strada Calea Moldovei in spate la Selgros unde descarca tirurile marfa sa uitat de mult .
Strada Ioan Slavici e sub orice critică!!! Este foarte peticită. Domnule primar acordați atenție și acestei străzi, deoarece este foarte circulată.