În curând se va deschide Centrul social de zi de la Băile Figa. Investiția realizată din fonduri europene va fi inaugurată în prezența Ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a reprezentanților ADR Nord-Vest și a oficialităților locale și județene, în 17 august, de la ora 11.00, a anunțat primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.
Centrul social de zi, construit cu peste 19 milioane lei, oferă servicii socio-medicale complexe, cu terapii de recuperare fizică și psihică prin intermediul aparaturilor de ultimă generație, care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru toate tipurile de persoane, inclusiv categorii vulnerabile: vârstnici, persoane cu dizabilități sau copii care provin din familii aflate în dificultate.
Frumusețea centrului o reprezintă pista de biciclete și zona pietonală de 1 kilometru, precum și spațiul de joacă exterior de 1 ha de care se bucură deja zeci de copii zilnic, precum și amfiteatrul verde în aer liber unde se vor organiza periodic spectacole și vizionări de film.
Amfiteatrul verde în aer liber va fi deschis oficial tot sâmbătă 12 august, când de la ora 12.00 va avea loc un spectacol tradițional susținut de Clubul Copiilor Beclean și Ansamblul Folcloric ”Someșul” Beclean. În perioada următoare se vor desfășura aici mai multe evenimente.
Cabanele alea de inchiriat daca ia una foc vor arde jumatate. Cum naiba s-au construit una langa cealalta???