DN 17 care face legătura între Transilvania și Bucovina are nevoie de reparații de anvergură fiindcă au trecut 15 ani de la reabilitare, iar între județele Cluj și Suceava este deja într-o avansată stare de degradare.
DN 17 este drumul pe care circulă tot traficul greu. Tronsonul din zona de munte este cel mai afectat și din cauza faptului că în perioada de iarnă se acționează cu 4000 până la 5000 de tone de sare.Deși sarea nu afectează ea, în sine, carosabilul, fisurile apărute în șosea favorizează pătrunderea apei în sistemul rutier, iar fenomenul îngheț-dezgheț duce la degradări profunde în structura drumului.
”DN 17, începând de la Dej și până la limita cu județul Suceava, a fost reabilitat, printr-o lucrare de anvergură în perioada 2005-2009. Au fost trei contracte, ultimul care s-a derulat în perioada 2008-2009 fiind porțiunea din Pasul Tihuța. De atunci nu s-au mai executat lucrări de anvergură. Am făcut un șlam bituminos pe tot sectorul acum vreo cinci ani, dar așa cum se poate constata, întreg sectorul de la Dej și până la Piatra Fântânele este într-o stare de degradare destul de avansată. Avem desprinderi de șlam, fisuri, crăpături, cedări de terasamente în zona Pasului Tihuța și va trebui, în perioada următoare, în mod obligatoriu, să intervenim cu niște lucrări de întreținere periodică, respectiv să turnăm covoare asfaltice.
În zona de la Valea Străjii până la Piatra Fântânele am propus să se intervină printr-o lucrare de ranforsare, respectiv reciclarea îmbrăcăminții asfaltice, cu adaos de material și acoperire cu două straturi de mixtură fiindcă degradările sunt de profunzime și numai un covor asfaltic nu rezolvă problema, deci va trebui să intervenim mai în profunzime”, a declarat pentru Timp Online Alexandru Slavita, șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj (DRDP) Cluj.
Se lucrează deja la nivelul DRDP Cluj la partea de proiectare, după care va urma procedura de achiziție pentru această lucrare.
”Problema se cunoaște și la București. Intervenția este obligatorie fiindcă altfel pierdem sectorul. Și acum, în fiecare zi în care vremea ne permite, lucrăm la repararea gropilor cu mixtură stocabilă, însă acestea sunt lucrări provizorii. Trebuie să intervenim în 2024 cu lucrări de anvergură”, a explicat Slavita.
Pe celelalte porțiuni din DN 17 se vor face reparații cu mixtură caldă, iar în zona de șes se va turna în următorii doi ani un covor asfaltic nou.
”A fost un carosabil bun care a rezistat. Durata de viață a unui drum se consideră de la darea lui în folosință până la prima reparație capitală. În mod normal, după 10 ani trebuie să se intervină cu lucrări de anvergură pe orice drum”, a mai spus Slavita.
DRDP Cluj doarme pe asfalt ..
Pe limita județului Suceava drumul e de azi vara cu asfalt nou doar la Bistrita se trage mâța de coada.
Ar putea sa proiecteze si benzi extra de depășire sa mai fluidizeze un pic traficul.
Lucreaza 5 ani sa tina 15 din care 10 in conditii bune si 5 in care se hotarasc cum sa intervina!