Sport

Răzvan Martin: Nu pot să înţeleg cum s-a întâmplat, dar nu am intenţia să mă las de haltere

Halterofilul Răzvan Martin de la CSM Bistriţa, depistat pozitiv la un contol antidoping efectuat în aprilie, la Campionatele Europene, a declarat că nu îşi explică rezultatul testului şi că nu intenţionează să renunţe la sportul pe care îl practică de 16 ani: ”O să-mi văd liniştit de treabă, nu am de ce să mă las”.

”Nu pot să înţeleg cum s-a întâmplat. Pe 3 ianuarie am plecat spre lotul olimpic. Am început pregătirea. Pe 3 aprilie 2013 am fost luat la doping şi încă o dată cu trei zile înainte de plecarea la concurs. Nu am avut absolut nimic, pentru că dacă avea nu mai puteam să particip la concurs. Eu doar mi-am făcut treaba, am venit când m-au chemat, am ridicat, am fost tot timpul prezent la antidoping, la tot… Eu acum o să-mi văd liniştit de treabă, nu am intenţia să mă las doar pentru că am fost depistat pozitiv şi sper să fac o treabă şi mai bună în continuare. Nu am de ce să mă las pentru că eu iubesc sportul ăsta, pe care îl fac de 16 ani. Nu e chiar aşa uşor să te poţi lăsa după un lucru pe care îl faci de atâta timp”, a spus Martin la Dolce Sport.

Antrenorul lotului naţional de haltere, Petre Becheru, a afirmat că se simte ca şi cum şi-ar fi pierdut o mână odată cu vestea că Răzvan Martin a fost depistat pozitiv cu stanozolol, adăugând că nu avea nicio suspiciune în cazul acesta. ”Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva. Din modul de comportament al sportivului nu m-aş fi gândit că ar putea face aşa ceva, nu aveam niciun fel de suspiciune. Pentru mine e un şoc, el era o speranţă a mea pentru Olimpiadă. A mers la aceste campionate din joacă, pentru că mi s-a părut o categorie uşoară, să câştigăm şi apoi să ne pregătim în amănunt la categoria 77 de kilograme. El este un tip care are o forţă foarte mare. Lui anabolizantele nu îi sunt de mare ajutor, pentru că el are o forţă foarte mare. Mi-a tăiat o mână această veste. El e sportivul care putea face performanţă în 2016. Am vorbit cu el, normal, Martin e ca şi copilul meu. Cum să nu vorbesc? Este şocat. Nu a pus în viaţa lui gura pe nimic, pe nicio substanţă interzisă. El nu prea ia nici vitaminele pe care ar trebui, pentru că face masă musculară repede şi se blochează, nu ar mai putea să ridice”, a spus el.

Răzvan Martin (legitimat la CSM Bistriţa), medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra în 2012, a fost depistat pozitiv cu stanozolol în urma unor controale efectuate la Campionatele Europene din acest an, unde a cucerit o medalie de aur la stilul smuls şi una de bronz la total, la categoria 77 kg.

 

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.