Actualitate

Bărbat mort într-o pădure din Bistrița Bârgăului. Altul a fost rănit

Un bărbat a murit iar altul a fost rănit într-o pădure de pe raza comunei Bistrița Bârgăului, după ce un buștean a căzut peste ei.

Accidentul de muncă s-a petrecut într-o zonă de munte greu accesibilă, cunoscută sub denumirea ”Pietroasa”.

La locul accidentului au fost găsiți doi bărbați.

Unul dintre ei prezenta hipotermie, dureri de spate și traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Din păcate, cea de-a doua victimă a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viața, astfel că a fost declarat decesul la fața locului, informează ISU Bistrița-Năsăud.

„Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a producerii unui accident, pe raza comunei Bistrița Bârgăului. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în zona forestieră Pietroasa, în locul numit Pârâul Caldu, un bărbat de 54 de ani, din Bistrița Bârgăului, și un alt bărbat de 47 de ani, din Tiha Bârgăului, au fost accidentați, în timp ce efectuau activități de exploatare a materialului lemnos, de un buștean în cădere. În urma accidentului, din nefericire, bărbatul de 54 de ani a decedat. Celălalt bărbat a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Totodată, în cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud pentru efectuarea de verificări de specialitate”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.