Actualitate

Accident la Șieu Măgheruș. O mașină a ajuns într-un șanț de la marginea DN 17

O mașină marca Opel, înmatriculată în Bistrița-Năsăud, a ajuns într-un șanț la marginea DN 17 pe raza comunei Șieu Măgheruș. În autoturism erau trei persoane dintre care una a suferit răni la umăr în urma accidentului.

În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, ce prezenta o contuzie la umărul stâng, a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Celelalte două victime (o femeie și un bărbat) implicate în accident au refuzat transportul la spital.

Potrivit unor martori oculari, de vină ar fi șoferul SUV-ului din imagine care a virat la stânga fără să se asigure.

”Un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Șieu Măgheruș a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 47 de ani din Viișoara. În urma impactului, autoturismul condus de șoferul din Viișoara a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, rezultând rănirea bărbatului. Cei doi șoferi au fost testați cu apratul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.