A XV-a ediție a Olimpiadei Inocenților, un eveniment deosebit care aduce împreună comunitatea pentru a sprijini copiii și tinerii cu dizabilități, are loc la Bistrița joi 16 mai, începând cu ora 13.30, în piațeta din fața Palatului Culturii și în zona parcului municipal.
În cadrul Olimpiadei Inocenţilor, la care vor participa aproape 300 de copii și tineri, vor fi susţinute probe sportive clasice şi probe sportive adaptate nevoilor copiilor cu dizabilităţi, precum şi probe artistice: probe sportive – baschet, tenis de masă, fotbal simplificat – conducerea mingii printre jaloane, jocuri de îndemanare, întrecerea în scaune cu rotile, atletism); probe artistice – dans, cântece, poezii, pictură și desen; activități complementare – face painting.
Toți copiii participanți vor fi campioni și vor fi răsplătiți cu tricouri, șepci, medalii și diplome, dar și cu dragoste și admirație.
Scopul principal al acestui eveniment este de a lupta împotriva excluziunii sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități, promovând în același timp înțelegerea și acceptarea diversității în comunitatea noastră, informează Fundația Inocenți.
150 de voluntari şi-au confirmat participarea la eveniment.
Această ediţie este sprijinită de Primăria Bistrița prin proiectul ”Împreună la linia de start: “Olimpiada Inocenților”, finantat nerambursabil din bugetul local, de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud prin proiectul ”Sărbătoarea Inocenței: Competiția unde toți devin eroi”, finanţat nerambursabil din bugetul judeţului, dar și de parteneri şi donatori privaţi.
Adaugă comentariu