Actualitate

”Poate îi prinde rușinea”. Gunoaie în râul Bistrița pe raza comunei Josenii Bârgăului

Bistrița Ardeleană este plină de gunoaie la Josenii Bârgăului. Textile, plastic, aparatură veche, toate sunt aruncate în albia râului, peisajul fiind unul dezolant chiar în săptămâna în care vom sărbători Ziua Mediului și apoi vom merge la vot.

Un cititor care ne-a transmis aceste imagini ne-a scris așa: ”poate acum, în prag de alegeri, îi prinde rușinea și o să se sesizeze autoritățile pentru a lua măsurile necesare îndepărtării lor”.

Râul Bistrița Ardeleană izvorăște din Munții Călimani, având un traseu de aproximativ 30 km pana la confluența cu râul Șieu, în zona localității Sărățel.

Conform Rețelei Natura Urbană, malurile râului sunt fixate de sălcii, plopi și arini negri, iar stufărișul de pe malul apei reprezintă habitat pentru speciile de păsări care își găsesc aici loc de cuibărit și hrană. Au fost observate 86 specii Natura 2000, dintre care două specii cu statutul de amenințare în Europa: turturica și pescărașul albastru.

Și tot aici sunt patru specii de amfibieni Natura 2000: broasca mare de lac, broasca roșie de pădure, broasca râioasă brună, specie aproape amenințată cu dispariția, și brotăcelul, specie vulnerabilă. Au fost identificate și două specii de reptile Natura 2000: 1261 – șopârla de câmp și șarpele de casă.

De asemenea, sunt șapte specii Natura 2000 de mamifere: ariciul, iepurele de câmp, veverița roșie, nevăstuică, vidra cu statutul de amenințare în Europa, Aproape amenințate sunt vulpea și castorul, 38 specii de fluturi diurni, 9 specii de libelule, 75 de specii de ierburi și plante cu flori, 10 specii de arbuști și 12 specii invazive.

2 comentarii

  • Asta e apa ce o bem. Apa cu gunoaie, mortaciuni balastiere si cine stie ce alte mizerii.
    O prioritate pentru Aquabis ar trebui sa fie o conducta de apa de la Colibita la Bistrita – 30 km. Sasii au reusit sa aduca de la Cusma, politicienii nostrii au reusit sa faca mc aproape 9 lei.

    24
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.