Politică

Președintele organizației municipale USR Bistrița a demisionat din funcție

Președintele organizației municipale a USR și-a înaintat demisia din funcție, decizie motivată prin aceea că ”rezultatele obținute în județul Bistrița-Năsăud la alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie au fost un eșec total”.

”Am transmis conducerii USR demisia mea din funcția de președinte al organizației municipale USR Bistrița”, a scris pe Facebook consilierul local Nicolae Pavelean.

Am început să judec această decizie încă de după anunțarea rezultatelor alegerilor din 9 iunie. Încă de atunci, am transmis colegilor din conducere că este nevoie să ne asumăm cu toții un restart general și o schimbare la toate nivelurile din USR, după ce, la nivel național, conducerea a fost realeasă imediat după alegeri.

De ce am considerat asta? Pentru că se fac aproape opt ani de la înființare, perioadă în care USR Bistrița-Năsăud, sub conducerea aceluiași președinte, în mare parte absent din peisajul local, a trecut prin mai multe cicluri electorale, cu rezultate mai bune și mai puțin bune și de fiecare dată, fără o asumare a rezultatelor. Deciziile luate atât la nivel național, cât și la nivel județean s-au reflectat în mod direct în rezultatele ultimelor scrutine electorale și din păcate, ultimele rezultate au situat organizația la un minim istoric de la înființarea USR Bistrița-Năsăud și până în prezent, lucru care a venit la pachet cu multe dezamăgiri și un grad de motivare mai scăzut pentru mulți dintre noi.

Rezultatele obținute în județul Bistrița-Năsăud la alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie au fost un eșec total, la capătul unui declin permanent al organizației în ultimii ani. Aceste rezultate au fost un duș rece care ne-a arătat destul de clar cât de necesar este un RESTART al conducerii, o definire a unei strategii politice cu obiective asumate și repornirea organizației. Am sperat că se va înțelege această necesitate și că, mai presus de unele funcții pe care le deținem vremelnic, este în joc viitorul unui partid care este încă, singura speranță de salvare a acestei țări pentru mulți dintre români. Mi s-a explicat că nu avem timp pentru alegeri și schimbări când alegerile bat la ușă, deși în tot acest timp conducerea județeană a făcut politică puțin spre deloc. E drept, suntem în perioada concediilor, dar…

Pentru a mai putea spera la rezultate promițătoare, USR Bistrița-Năsăud avea nevoie de un RESTART și de o reconstrucție reală. Acum este, într-adevăr, cam târziu.

Le urez succes celor care se vor aranja cu primele locuri pe listele USR Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare, cu toate că, pentru orice ar candida, pe numele lor, NU vor trage nicidecum scorul USR în sus.

În ceea ce mă privește, voi lupta în continuare cu aceeași pasiune și dedicare pe care ați vazut-o la mine și până acum, împotriva intereselor politice, a combinațiilor și a nedreptății și doar pentru binele comunității noastre”, a scris el pe Facebook.

26 comentarii

  • Felicitari, domnule Pavelean. Dati un exemplu de asumare a responsabilitatii cu demnitate. Sper sa fie o samanta buna in solul mlastinos, infectat de oportunism, josnicie, slugarnicie, nationalism, propaganda comunistoida si rusofila al politicii romanesti.

    54
    11
  • USR are succes in marile orașe ale țării, acolo unde sunt studenți și oameni tineri.
    Bistrița nu face parte din această categorie, iar la nivel de județ, preponderent rural, cu populație îmbătrânită și cu studii primare sau gimnaziale ……
    Comasarea alegerilor europarlamentare cu localele , a făcut ca focusul să fie doar pe locale, iar alegătorii au votat la europarlamentare ca și la locale, adică cu partidul primarului.
    E greu să ridici partidul (USR) în Bistrița și în județ, pt ca demografia nu te ajuta.
    Cei care voteaza USR sau Renew Europe. sunt oameni care au tot ce le trebuie, și au energia necesară să lupte pt cauze nobile “Clima, Palestina, refugiați, homosexuali, diversiteten, drepturile femeilor, justiție” .
    Adică regizori de film și teatru, actori, pictori, muzicieni, medici, arhitecți, oameni care își fac cumpărăturile în Supermarketuri (de lux pentru cei care își permit să cumpere delicatesele sudului, ) locuiesc in apartamente scumpe, cu vedere spre lac, mare sau pădure. Fac sport, se înscriu la Iron Man, Maratoane și semi maratoane, își trimit copiii în școli private Școala Rudolf Steiner, etc.
    Poate să vină vine o vrea în fruntea USR Bistrița ……… populația orașului e cum e, mult diferită de ceea ce am descris eu mai sus. Iar cei care se încadrează în profilul USR (bibliotecari, muzeografi, regizori, coregrafi) sunt membri PSD, Probabil din interes, nu din convingere, ci doar ca să fie numiți în acele funcții de conducere în anumite instituții.

    30
    46
    • Pe acolo prin Danemarca ești tot muzeograf ? Că in Bistrița erai arhitect dimineața si medic seara și de aia zi emigrat că nu ți-au fost recunoscute opere și tratatele de către ignoranții de pe aici…Suntem ofticați că am pierdut o valoare .Prin urmare am ințeles raționamentul tău .Dacă ai studii superioare și bani ,musai trebuie să fii fundaș sau să simpatizezi cu fundașii .Ca să parafrazam un mare om de stat francez ,dragostea trece prin stomac numai că in loc de orificiul duodenal intrape partea opusă a aparatului digestiv,adică pe la evacuare, până in stomac.E cool…ce să mai…Vezi sa nu uiți să îti pui in recuzită ciorapi cu portjartier și pene colorate la spava dake.

      20
      26
    • Eu m-am decis să mă declar lezbiană şi să merg la solar să am ten mai tuciuriu. Nu mai contează valoarea şi realizările profesionale dacă eşti cum ” trebuie ” aşa poți să ajungi pe nedrept în Comisia Europreană sau de ce nu chiar Prinministru.

      15
    • Nu este suficent doar să declari trebuie să şi prestezi ce declari că oamenii aceea nu te iau acolo degeaba.

    • Se pare că USR are o problemă de imagine că în loc să se vorbească de valorile promovate de această formațiune politică se vorbeşte doar de cei pe invers. Cumva trebuie să iasă din această paradigmă şi să scape de alifie dacă vrea să supravițuiască în politica românească.

  • Lucrarile de drumuri si strazi sunt preferate de politicieni. Izvorasc bani din piatra seaca.
    Regii asfaltului schimba piatra concasata de munte cu pietris de rau la 1/2 din pret. Se toarna straturi mai subtiri ca in proiecte. Bitum ieftin.

    32
    6
  • Pentru ca USR să crească e nevoie de o transformare, dintr-un partid elitist, într-un partid popular.
    Așa, cu intelectuali, nu mâniați, academicieni, nu treci de 15%.
    Trebuie să atragi și clasa de mijloc , preocupă du-te de problemele lor; locuințe, salarii, etc. și pe ei nu îi interesează Palestina, LGBT, refugiații , etc.
    Poate ca USR ar trebui să aibă un lider “din popor” care să vorbească ca poporul, cu greșeli gramaticale și de exprimare, un lider cu care să se poată identifica, nu academicieni, IT-isti , studenți la drept, sau tot felul de candidați cu nume străine.
    Uite, eu unul mă pot identifica cu Ionuț Simionca, seamănă cu mine!

    28
    19
  • Când analizezi cât de cât structura intelectuală a electoratului român și îngustimea considerentelor poziției lui (interesul lui punctual, nici măcar pe termen lung) îți dai seama că nu erau proști deloc cei ce instituiseră votul censitar, spre a alege grâul de neghină.
    Proști au fost și sunt de când lumea și nu-i un motiv de supărare, dar acest fapt nu trebuie să fie un motiv de suferință pentru toată lumea, pe termen lung, incluzând nepoții!
    Un om un vot nu este o soluție corectă într-o societate imatură și needucată – care pune mai presus de orice comandamente publice plinătatea de moment a mațului său.
    Asta pentru că așa au prins obiceiul , văzând că ”ține” – venind din vechea tradiție – care s-a păstrat și consolidat în vremea din urmă.

    12
    43
    • Dupa numarul de minusuri, se pare ca sunt multi prosti care s-au simtit cu musca pe caciula.
      Sau trântori . …. care cred ca au toate drepturile din lume, fara ca ei sa contribuie cu ceva la bunastarea societatii….

      8
      35
  • Nicule, du-te cât vezi cu ochii din prapastia asta de tara.
    Esti înca tânar si poti sa-ti traiesti viata asa cum vrei într-o tara civilizata – daca ai într-adevar principiile pe care le arati.
    O sa ajungi la batrânete sa regreti ca te-ai sacrificat pentru un popor de imbecili, asa cum spunea Petre Tutea.

    14
    39
    • M-aș duce însă mă ia dorul de casă. Cel mai mult am fost plecat în străinătate puțin peste o lună de zile, iar când m-am întors, atunci când treceam pasarela la intrare în Bistrița mi s-a făcut pielea de găină simțind că mai am doar un pic până acasă. Cu toate neajunsurile din tara asta, iubesc meleagurile astea, toata libertatea și mulți oameni buni pe care încă îi mai avem pe aici.

      46
      2
  • Responsabilitate eşecului USR la Bistrița îi aparține în totalitate viceprimarului Stan care prin tăcerea complice a aprobat toate bazaconile din oraş.

    77
    2
  • Un consilier local harnic, implicat, activ, cu discernământ, curaj și atitudine. Felicitări, la final de mandat!
    Ce a scăpat până acum comentatorilor este critica pe care Nicolae Pavelean o face conducerii județene a USR.
    In județ „sub conducerea aceluiași președinte” , „conducerea județeană a făcut politică puțin spre deloc”. Adevărat! În afara domnului Pavelean nimeni nu a făcut politica în USR. Conducerea județeană a închis ușile, a dat-o afară pe d-na Iurișniți care a avut o prestație foarte bună în Parlamentul trecut și a promovat în funcții nulități ca Stan sau actualul deputat al cărui nume nu ni-l amintim. „Să facem frumos să creadă autosuficienții de la București că lucrăm” – asta a fost deviza și strategia conducerii judetene. Acum nu au timp de alegeri și chiar dacă ar avea e degeaba. Se „votează” în autobuzul care aduce schimbul la Leoni.
    Demisia domnului Pavelean se vrea un semnal de alarmă. Din păcate cred că sună într-o cameră mai mult goală în care niște umbre vor insista să facă degeaba umbră pământului pătrunse solemn de goliciunea interioară și niște oportuniști vânduți ca Simionca se vor agăța în continuare de mobile, mânjind încăperea cu un mucus respingător. Din păcate în județ, până la alegeri, nu mai este timp pentru USR. La revedere Parlament! La adio USR BN!
    Trăiască și înflorească tovarășii Lorand și Stan! Lor li se vor face doua statuete mici pe plastic (ca cowboi de pe vremuri) si se vor pune în geam la sediu sa se închine la ele micuța sectă când se va da drumul la autobuze pe Șincai.

    23
    3
    • Doar doar doi consilieri locali şi-au făcut treaba în Consiliu Local Bistrița şi anume Pavelean şi Augusta Săsărman ceilalți au fost doar nişte amărâți de yesman-i care şi-au încasat retribuțile degeaba votând orbeşte toate bazaconile din oraş.

  • S-a trezit dupa 3 luni ca rezultatele au fost slabe, hai pa! Ati stricat usrul fiind slugi pnl… Acum se scufunda barca de tot si ati vazut ca nu va mai salveaza nimeni. Oricum, vom vota persoana, nu partidul, la prezidentiale, asa ca hai Elena!

    19
    10
  • Faptul ca domnul Pavelean isi asuma acest esec este un lucru bun, doar ca vina nu o poarta el. USR este intr-o cadere libera la nivel national. USR a pornit la drum cu o ideologie si si-a schimbat-o pe parcurs. Mai mult una din greselile foarte mari a fost acel moment in care a acceptat sa intre la guvernare cu PNL si unde ministrii cu exceptia lui Drulea nu au excelat! Vlad Voiculescu a tras in jos partidul din cauza balbelor si nehotararilor in ceea ce priveste deciziile pe care ar fi trebuit sa le ia in ministerul sanatatii. A fost o greseala din partea USR sa-l propuna din nou ministrul sanatatii in conditiile in care el mai avusese aceasta functie si in care a dat-o rau de gard! Si nu in ultimul rand un alt personaj de-a dreptul sinistru in persoana Clotildei Armand care parca era la concurs de gafe si de prostii! Si au mai fost si altii. Cat priveste USR Bistrita, nu putem sa spunem ca lucrurile au mers prost. USR a dat in opt ani doi deputati. Cristina Iurisniti si Lorand Saz. Cristina Iurisniti s-a dovedit a fi poate cel mai slab deputat. Cu o singura initiativa legislativa si aia de doi bani Iurisniti s-a dovedit o alegere foarte neinspirata. Implicata in tot felul de discutii care au degenerat uneori in scandaluri, Iurisniti a devenit una din cele mai antipatice persoane. S-a luptat doar pentru drepturile homosexualilor si pentru promovarea homosexualitatii! USR si-a dat seama acum patru ani de pericol si cu toate strofocarile acestei individe a tras-o pe linie moarta. Urmatorul care a devenit deputat USR a fost Lorand Sasz care stim cu totii a parasit tabara USR si s-a increis in partidul lui Ciolos. Poate ca Pavelean a gresit in ceea ce o privestepe Iurisniti dar in cazul lui Lorand Sasz nu a avut nici cea mai mica vina. In afara de fptul ca la nivel local USR a pierdut un deputat per general USR a castigat in imagine scapand si deacest individ. Doar ca acea imagine pe care Iurisniti a lasat-o in urma a indepartat electoratul.

    7
    4
    • După această demisie cine este Preşedintele USR Bistrița şi cine este Preşedintele USR Bistrița-Năsăud ?

  • Foarte bună analiza lui Adrian, aș adăuga și clasa intelectualilor închipuiți, cu multe masteruri și doctorate, cu diplome și facultăți făcute de forma, care sunt toți rotiți de pe un post pe altul, fără realizări dar nefiind criterii de performanță, mediocritatea Bistriței merge mai departe, cu case mari, mașina puternice insa oameni mici. Dar e și vina noastră,fiind divizați și plecând, suntem părtași la acest bordel care rămâne în urma..

    19
    5
    • Stan a avut acelaşi efect nefast pentru USL aşa ca efectul nefast pe care la avut Bălan pentru ecologişti şi pentru PNL-ul bistrițean.

      48
      1
  • Sisi, chiar esti SISI ?
    Cu un electorat milog si needucat ECOLOGIA nu poate sa castige teren in Romania .
    Ce ai retinut tu din presa vremii cand totul a fost scris cu amanunte despre interventiile si rezultatele ECOLOGISTILOR bistriteni dar si a colegilor de la ONG. Bistrita Civica de multe ori reprezentati de mine . Sunt multe rezultate excelente si multe reusite si le pot dovedi cu usurinta.Am avut un an electoral plin de hotii la voturi peste tot in tara nu ma mir de rezultate. S-au furat VOTURI ca la CAP .
    Pregateste zacusca SISI, nu te preocupa de ce nu poti intelege.

    2
    48
    • Bălan tu şi cu Chereji cu prostiile voastre ați distrus funcționarea oraşului . Oamenii din Bistrița şi-au dat rapid seama ce vă poate capul şi v-au dat reject la toate alegerile însă voi pentru a vă promova toate stupizenile va-ți ascuns în spatele unui ONG ( Bistrița Civică) unde cetățenii Bistriței nu vă mai pot spune că ați luato rasna . Ultima mare prostie este gazonul de pe Republicii unde iarba NATURALĂ care a fost înainte era mult mai frumoasă şi mult mai uşor de întreținut plus că pentru a face acest eşec de gazon ați tăiat şi arbori viguroşi.

      32
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.