Actualitate

Șoferii pot rămâne fără permis din cauza unei amenzi neachitate

Șoferilor care nu își achită amenzile de circulație în termen de trei luni de la data la care le-au primit li se va suspenda automat dreptul de a conduce vechile, potrivit unei modificări legislative de dată recentă care își propune să aducă mai mulți bani la bugetul local, a spus primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

”Neplata amenzilor în termen de 90 de zile va duce la suspendarea automată a dreptului de a conduce autovehicule. Va apărea un sistem informatic. Direcția de Impozite și Taxe are obligația să îi introducă pe toți cei care nu și-au plătit amenzile de circulație, iar MAI va suspenda automat dreptul de a conduce fără a-ți lua fizic permisul. Doar ți se suspendă dreptul de a conduce”, a spus primarul Gabriel Lazany într-o conferință de presă.

De asemenea, șoferii care rămân fără permis îl vor putea recupera mai repede dacă au plătite, la zi, toate amenzile.

”Pentru a reduce cu o treime perioada de suspendare a permisului de conducere, contravenientul trebuie să achite la bugetul local toate obligațiile de plată din amenzile contravenționale care i-au fost aplicate în calitate de conducător de autovehicule. De acum, dacă ai permisul suspendat, nu mai poți beneficia de reducere dacă nu amenzile nu sunt plătite”, a spus primarul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.