Actualitate Recomandări

”Condiții draconice” pentru funcționarea sălilor de jocuri de noroc la Bistrița

Sălile de jocuri de noroc vor putea funcționa în continuare la Bistrița, însă numărul a fost limitat la 40, a decis Consiliul Local într-o ședință extraordinară.

Față de proiectul inițial, s-au adus unele modificări ca la Bistrița să poată funcționa o sală la 2.300 de locuitori din populația totală a municipiului conform INS (maxim 40 în tot orașul), la o distanță mai mare de 125 de metri de orice instituție de învățământ, școli, grădinițe, etc., calculată în linie dreaptă dacă nu există alte obstacole vizuale (în proiectul inițial era prevăzută distanța de 100 de metri).

În schimb, cu acordul scris prealabil al asociațiilor de proprietari și al vecinilor, limitele orare de funcționare vor putea fi extinse.

De asemenea, conform modificărilor aduse proiectului inițial, la calculul taxei pe suprafață nu se vor include grupurile sanitare.

Aceste modificări au primit 13 voturi ”pentru”, 4 voturi ”împotrivă” și 2 abțineri.

Consilierul Rodica Dobraniș nu a participat la dezbateri și nu a votat întrucât a spus că deține un spațiu închiriat tocmai unui agent economic care desfășoară activități de jocuri de noroc.

Proiectul în întregime, modificat, a fost votat de 13 consilieri, au fost 5 voturi ”împotrivă” și o abținere.

Primarul Gabriel Lazany a spus că acesta este unul dintre cele mai stricte regulamente adoptate la nivel național, intenția municipalității fiind aceea de a ține sub control acest fenomen și nu de a-l duce într-o zonă neagră.

”Consiliul Local, prin hotărârea adoptată, și-a demonstrat responsabilitatea pentru că aceasta constă în monitorizarea și ținerea sub supraveghere atentă, la suprafață, a unui fenomen. Cred că este una este una dintre cele mai restrictive HCL adoptate în țară. Dacă îngropăm sub preș fenomenul jocurilor de noroc, adică interzicem și ne prefacem că nu mai există fenomenul, ne înșelăm amarnic. Nu trebuie decât să ne uităm decât cu puțin timp în urmă când s-au interzis jocurile de noroc în localitățile sub 15.000 de locuitori și toți jucătorii din localitățile respective au migrat către online, către zona pieței negre și au apărut o sumedie de săli de jocuri de noroc clandestine care se deschid noaptea, când nu prea se fac controale. Eu nu cred că asta vrem să facem în orașul nostru și vreau să le mulțumesc tuturor consilierilor care au înțeles despre ce este vorba. Noi nu vrem altceva decât să ținem sub un control strict, sub atenta monitorizare a Poliției Locale, acest fenomen și de a nu-l trimite într-o zonă ascunsă, neagră, care se va întâmpla prin interzicerea sălilore. În ce mă privește, susțin interzicerea totală a jocurilor de noroc. Parlamentul României poate adopta o lege care să interzică jocurile de noroc atât în mod fizic, cât și în mediul online, dar deocamdată nu am văzut pe nimeni să ia o astfel de măsură. Eu cred că decizia luată azi e una corectă, care va restricționa foarte mult fenomenul și o să vedeți că o mare parte dintre sălile de jocuri de noroc nu vor putea rezista condițiilor impuse de către Consiliul Local – care sunt cele mai draconice din țară – și atunci ele se elimina în mod natural”, a spus primarul Bistriței.

În Bistrița funcționează acum 11 operatori economici din domeniul jocurilor de noroc, cu un total de 42 de puncte de lucru.

Prin regulamentul adoptat de Consiliul Local este interzis accesul în aceste săli al persoanelor sub 18 ani. Poliția Locală va efectua controale periodice, iar operatorii care permit intrarea minorilor vor risca pierderea autorizației de funcționare.

3 comentarii

    • Si Iașul si Vasluiul si Slatina le-ai interzis in totalitate. Pentru ca au murit oameni, pentru ca au distrus vieti si familii, pentru ca nu aduc nici un folos societatii, pentru ca primarii si consiliile locale care au adoptat aceste măsuri sunt mai responsabili pentru viitorul comunitaților locale.

      18
      1
  • Păi cum draconice, era stabilit în legea anterioara de reglementarea funcționarii, distanta minima 500 m fata de scoli, grădinițe, biserici, acuma s-a scurtat la 125 m, care trebuie “musai” sa rămână la Bistrița?!

    12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.