Actualitate

Zilele Medievale în Cetatea Bistrița, o ”călătorie fascinantă prin timp”

Zilele Medievale în Cetatea Bistrița, eveniment care va reuni cavaleri, meșteșugari, menestreli și personaje istorice, vor avea loc în centrul istoric în perioada 26-28 iunie.

Vor fi trei zile pline de spectacole, muzică, dansuri medievale, reconstituiri istorice, ateliere de meșteșuguri, târguri, tururi ghidate, activități pentru întreaga familie și multe alte surprize.

Timp de trei zile, vechile timpuri revin în centrul orașului. Cetatea Bistrița își deschide porțile către o lume a cavalerilor, meșteșugarilor, menestrelilor și legendelor. Puteți descoperi farmecul Evului Mediu prin spectacole, reconstituiri istorice, ateliere interactive, dansuri, muzică medievală și activități pentru întreaga familie. Vor fi trei zile de poveste, în inima orașului, unde istoria prinde din nou viață.

Ce vă așteaptă în cetate:

  • Menestreli peste timp – concerte susținute de Cimpoierii din Transilvania, Nightlosers, An Theos, Ilinca, Mano & Gregor și Halta H
  • Iele-n foc și zmei în flăcări – spectacole impresionante cu foc prezentate de trupa SiriuS
  • Bistritz Iarmaroc – târgul breslelor moderne
  • Meșteșugaria – ateliere de inițiere în meșteșuguri
  • Andreanum – expoziție de documente de arhivă
  • Bistritz 700 – file din istoria unui oraș liber – reconstituiri istorice alături de Străjerii Cetății Bistrița
  • Distracții cavalerești – jocuri și sporturi medievale
  • Saltarelo – spectacol de dansuri medievale susținut de grupul Nosa
  • Nosa la pas – tururi ghidate prin oraș împreună cu voluntarii Europe Direct
  • Mit și aventură în cetate – vânătoare de comori pentru toate vârstele

”Bistrița are o istorie de care putem fi mândri, iar la finalul lunii o readucem la viață. Între 26 și 28 iunie, centrul orașului se transformă într-o adevărată cetate medievală, unde cavalerii, meșteșugarii, menestrelii și personajele legendelor de altădată îi vor purta pe bistrițeni și pe oaspeții noștri într-o călătorie fascinantă prin timp. ”Zilele Medievale în Cetatea Bistrița” înseamnă trei zile de spectacole, muzică, dansuri medievale, reconstituiri istorice, ateliere de meșteșuguri, târguri, tururi ghidate, activități pentru întreaga familie și de multe alte surprize care vor readuce spiritul cetății de odinioară în inima orașului nostru. Vă invit să fiți parte din această poveste și să redescoperim împreună farmecul orașului care, pentru trei zile, se întoarce în timp. Ne vedem în cetate!”, a menționat primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

Programul complet:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.