În comuna Chiochiș continuă, începând cu luna martie, instalarea panourilor fotovoltaice. Lista gospodăriilor programate pentru montarea panourilor, mai jos.
Anul trecut, în comuna Chiochiș a început montarea celor 290 de panouri fotovoltaice și a bateriilor de stocare, în valoare de 10.000 de euro fiecare, cu bani din Programul REPowerEU, destinat persoanelor vulnerabile. Montarea a început în data de 19 noiembrie 2025. În cei 10.000 de euro, asigurați ca finanțare pentru fiecare gospodărie eligibilă, intră montajul și punerea în funcțiune. Beneficiarii nu plătesc nimic. Toată documentația pentru fiecare cerere de finanțare a fost întocmită de către angajații Primăriei Chiochiș care au bătut la porțile persoanelor eligibile: persoane cu venituri mici, cu dizabilități, vârstnice, minorități etnice, șomeri, oameni care locuiesc în zone izolate. Prin voucherele acordate se montează panouri solare cu o capacitate netă de cel puțin 3kW, pentru consum propriu, conectate la rețeaua națională de distribuție și sisteme de stocare a energiei electrice/baterii, cu o capacitate de stocare a energiei electrice utilizabilă de cel puțin 5 kWh și instalarea acestora.













Comentarii recente