Economie Recomandări

Motorina s-a ieftinit. Cât costă la stațiile din Bistrița-Năsăud

La stațiile din județul Bistrița-Năsăud, șoferii pot alimenta cu motorină la prețuri începând de la 9,44 lei/litru, potrivit celor mai recente afișări ale stațiilor de carburanți. Aceasta după ce OMV Petrom și Rompetrol, au ieftinit motorina în stațiile proprii.

Cele mai mici prețuri sunt practicate de stațiile Petrom din Bistrița și Năsăud unde litrul de motorină costă 9,44 lei. Urmează Rompetrol cu un preț de 9,47 lei/litru, conform peco-online.ro.

Mai multe stații comercializează motorina la 9,49 lei/litru, printre care Petrolium Năsăud, Lukoil Crainimăt, Lukoil Unirea și Socar Bistrița.

Prețul de 9,50 lei/litru este practicat de stațiile Mol din Bistrița, OMV Bistrița și în mai multe stații Ozana din Bistrița, Beclean, Mititei, Susenii Bârgăului și Feldru.

Cele mai ridicate prețuri din lista analizată sunt de 9,54 lei/litru, afișate de cele trei stații ALD din municipiul Bistrița.

Prețurile motorinei în județul Bistrița-Năsăud:

  • 9,44 lei/l – Petrom Bistrița, Petrom Năsăud;
  • 9,47 lei/l – Rompetrol Bistrița;
  • 9,49 lei/l – Petrolium Năsăud, Lukoil Crainimăt, Lukoil Unirea, Socar Bistrița;
  • 9,50 lei/l – Mol, OMV și mai multe stații Ozana;
  • 9,54 lei/l – stațiile ALD din Bistrița.

Diferența dintre cel mai mic și cel mai mare preț este de 10 bani pe litru, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 5 lei la un plin de 50 de litri pentru șoferii care aleg cea mai ieftină stație.

Este prima ieftinire după 1 iulie, când a expirat starea de criză din piața carburanților, care a readus nivelul de acciză la motorină la cel din martie. Ca atare, companiile petroliere au crescut atunci prețurile la motorină cu 36 de bani pe litru, cu cât a crescut acciza și cota de TVA aferentă.

Prețul benzinei a rămas același.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.