Actualitate Recomandări

Intrare gratuită astăzi la Ștrandul Codrișor. Spuma party, muzică și activități

La Ștrandul Municipal Codrișor astăzi accesul este gratuit pentru toți. Anunțul a fost făcut de primarul Gabriel Lazany, care i-a îndemnat pe bistrițeni să profite de vremea frumoasă și să participe la activitățile pregătite pentru întreaga familie.

”Astăzi distracția se mută la Ștrandul Municipal Codrișor! Vă invit să petreceți o zi de vară alături de familie și prieteni, într-o atmosferă plină de energie. Apa este perfectă pentru baie, iar programul pregătit include spuma party, muzică și activități pentru toate vârstele. Vă așteptăm cu drag la Ștrandul Municipal Codrișor!”, a transmis edilul pe pagina sa de Facebook.

Programul special pregătit pentru această zi include momente de divertisment, muzică și activități dedicate atât copiilor, cât și adulților, organizatorii promițând o atmosferă de vacanță și voie bună pe tot parcursul zilei.

În celelalte zile, copiii, elevii, studenții și pensionarii plătesc 10 lei, adulți – 25 lei, iar închirierea unui șezlong costă 15 lei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.