Sport

Gloria Bistrița a jucat un meci amical cu Sepsi OSK, la Sf. Gheorghe

Echipa de fotbal Gloria Bistrița (locul 11 în Liga 2 după opt etape) a disputat primul din cele trei meciuri de pregătire programate în această pauză competițională, adversară fiind Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (locul 9 în Superliga).

Partida care a avut loc la Sfântu Gheorghe s-a terminat la egalitate, 1-1 (0-0). Darius Iurasciuc a deschis scorul pentru Gloria la începutul reprizei secunde, în minutul 47, iar Sepsi a egalat pe final, în minutul 86.

Gloria a evoluat în formula: Greab, Pîrvulescu, Asibey, Iurasciuc, Rîpeanu, Bradu (60 Cavar), Bara, Mogoș (72 Gheorghe), Zanc (60 Lupu), Otega (60 Suciu), Chukwu (85 Năsăudean).

Echipa bistrițeană va juca încă două meciuri de verificare cu echipe din Superliga, tot în deplasare: în 1 octombrie de la ora 17.00 cu Universitatea Cluj, iar în 3 octombrie de la ora 11.00 cu FK Csikszereda din Miercurea Ciuc.

Liga 2 se reia în 10 octombrie, atunci când Gloria Bistrița o va întâlni pe teren propriu, de la ora 11.00, pe SCM Râmnicu Vâlcea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.