Utilizatorii de trotinete electrice care circulă cu viteze mari inclusiv pe pistele de biciclete care se suprapun cu trotuarele reprezintă un pericol pentru pietoni, consideră primarul Gabriel Lazany, potrivit căruia municipalitatea va elabora un regulament în acest sens.
”Noi trebuie să avem un oraș cât de cât coerent în ceea ce facem și să dăm importanța necesară și pietonilor. Pentru că prin multe proiecte de regenerare n-am făcut decât să distrugem trotuarele. Am creat un fel de piste de biciclete acolo unde nu puteau fi create, doar pentru a le face. O pistă de biciclete este un lucru bun, dar nu îl poți face în detrimentul altceva. Adică nu poți face o pistă de biciclete și să distrugi o zonă pietonală. Trebuie să le faci astfel încât să păstrezi toate lucrurile într-un echilibru și într-o armonie. La vitezele cu care se circulă cu trotinetele astea, vom avea nevoie de un regulament special pentru ele”, a explicat primarul Gabriel Lazany în podcastul ”Contextual”.
Bistrița ”oraș de 15 minute”
Primarul a reiterat ideea că Bistrița poate fi străbătută ușor și fără mașină, ceea ce face orașul atractiv.
”Noi avem o rețea de transport public foarte eficientă, astfel încât lumea să prefere să utilizeze transportul public. Asta este dorința noastră. Când toate aceste lucruri se vor întâmpla… eu am spus spre ce tindem noi: Bistrița, ca să devină un oraș atractiv din toate punctele de vedere, atât al viețuirii în oraș, cât și din punct de vedere turistic, al atractivității turistice. Noi suntem un oraș relativ mic, dar, pentru a deveni atractiv, trebuie să avem facilități de oraș mare. Nu mai vorbim că Bistrița este orașul de 15 minute: adică acesta este timpul necesar pentru a ajunge dintr-un punct în altul al orașului. Din punctul ăsta de vedere, suntem orașul perfect de 15 minute. Pentru că un singur lucru nu îl putem recâștiga, și acela este timpul. Timpul pe care îl pierdem de foarte multe ori în trafic, în orașele mari: te duci la lucru o oră, o oră jumate, vii acasă o oră, o oră jumate. Asta este timp pierdut. Și atunci oamenii caută o altă calitate a vieții în orașele mai mici”, a mai spus Gabriel Lazany.
Foto cu caracter ilustrativ










Adaugă comentariu