Parohia Ortodoxă ”Sfânta Ana” din Bistrița de la Big are un nou preot paroh. Părintele Cristian Vlad Todoran a preluat misiunea pastorală după pensionarea părintelui Grigore Conea, care a slujit aici timp de 35 de ani.
Părintele Cristian Vlad Todoran s-a născut la 17 aprilie 1993 și este originar din localitatea Bața, comuna Petru Rareș, județul Bistrița-Năsăud. Este absolvent al Liceului ”Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, promoția 2011, și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, unde a obținut licența în anul 2016.
Și-a continuat studiile teologice printr-un program de masterat, absolvit în 2019, iar în anul 2025 a obținut titlul de doctor în Teologie. Teza sa de doctorat, intitulată ”Formarea spirituală a adolescenților din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului: Nevoile adolescenților și răspunsul Bisericii în contextul culturii globale”, a fost elaborată sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
A fost hirotonit preot la 8 iulie 2018, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pe seama Parohiei Sălișca, din Protopopiatul Dej. Transferul său la Parohia ”Sfânta Ana” din Bistrița a avut loc în urma unui concurs organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, la care a obținut nota 9,53.
Părintele Cristian Vlad Todoran este căsătorit din 10 iunie 2017 cu Cristina Maria, originară din Reteag. Cei doi au doi copii, Matei Ioan și Andrei Nectarie.
În perioada în care a slujit la Parohia Sălișca, părintele Cristian Vlad Todoran a coordonat mai multe lucrări de renovare și înfrumusețare a ansamblului parohial. Biserica a fost renovată integral, atât la interior, cât și la exterior, iar pictura a fost realizată în tehnica frescă. Totodată, casa parohială a fost renovată integral.
Pe lângă activitatea pastorală, între anii 2018 și 2026, a fost responsabil cu activitățile de tineret în cadrul Protopopiatului Dej. Din 2019 până în 2026, a coordonat Departamentul de Misiune și Cateheză al aceluiași protopopiat, implicându-se în activități dedicate formării spirituale și catehizării credincioșilor.











Adaugă comentariu