Sport

Noul antrenor al Gloriei, prezentat oficial. ”O alegere de suflet”. ”Promit”

Recent numit în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Gloria Bistrița, Sebastian Moga a fost prezentat oficial într-o conferință de presă la Stadionul ”Jean Pădureanu”.

”O alegere de suflet”

Directorul clubului Gloria Bistrița, Eugen Cosma, a spus că alegerea lui Sebastian Moga este și una de suflet. ”Pentru Sebastian Moga înseamnă o reîntoarcere acasă, pentru că el a activat și ca jucător, a și antrenat Gloria. De aceea alegerea noastră a fost una și de suflet, pentru că ne dorim ca publicul să simtă apartenența la culorile Gloriei. Contractul este până la sfârșitul sezonului, cu posibilitate de prelungire în funcție de rezultate, în funcție de ceea ce se întâmplă în cadrul echipei. Preparatorul fizic George Neagu vine cu experiența lui de la multe echipe din prima ligă și sperăm ca munca lui să se regăsească în ceea ce vrem să facem de aici înainte. Ne dorim ca împreună să formăm o echipă și să progresăm de la meci la meci. În următoarea perioadă vom mai completa stafful în așa fel încât să formăm o echipă. Un obiectiv maxim ar fi accederea în play-off, un minim de performanță ar fi locurile 1-10, pentru că Gloria merită și eu cred că are toate condițiile ca să fie acolo în prima parte a clasamentului. Lui Sebi îi spun bun venit acasă, lui George îi spun bun venit în echipa și în familia Gloria și sperăm ca împreună să ducem Gloria acolo unde ne dorim. Le mulțumesc foștilor colaboratori, le urez mult succes. Mulțumim celor care ne sprijină, Consiliul Județean, Consiliul Local, sponsori, parteneri. Mulțumim publicului pentru că vine la stadion. Ne dorim să avem din ce în ce în mai mulți și ei să se regăsească în echipa care evoluează”.

De ce a fost schimbat vechiul staff? ”Am ajuns într-un punct în care am făcut o analiză riguroasă a ceea ce s-a întâmplat până acum și, având în vedere condițiile pe care le oferim și ceea ce ne dorim, obiectivele, având în vedere lotul de jucători, am ajuns la concluzia că este oportun să facem o schimbare acum, să nu lăsăm lucrurile să degenereze și să venim cu soluții atunci când nu se mai poate face nimic. În astfel de situații se analizează multe oportunități. A contat foarte mult faptul că Sebi este bistrițean, a fost jucător, a fost antrenor, cunoaște publicul bistrițean și ne dorim să creăm o legătură cât mai strânsă între club, între echipă și suporteri. Și cred că este o alegere bună, avem încredere în el și că ceea ce ne-am propus vom realiza. Așteptăm publicul la stadion. Urmează două meciuri foarte bune, oportunitatea de a vedea echipa, de a se bucura de spectacol, sâmbătă cu Dumbrăvița și joi cu FCSB. Așteptăm ca stadionul să fie din nou plin, cum a fost și anul trecut, și de fiecare dată când jucăm acasă să avem un public cât mai numeros”.

Pentru jucători este un nou început, a adăugat Eugen Cosma. ”Le doresc mult succes, dar trebuie să demonstreze că merită să poarte tricoul Gloriei. În următoarea perioadă Sebastian Moga va face o analiză cât mai rigoroasă a lotului de jucători și în funcție de ceea ce ne va transmite vom încerca ca în perioada de transferări din iarnă să completăm, să renunțăm la anumiți jucători și să aducem alții, dacă este necesar. Dar eu am încredere în acest lot și cel mai bine ne poate spune antrenorul după ce va face o evaluare”.

”Promit că oamenii o să vadă o altă atitudine”

Antrenorul Sebastian Moga a declarat că lumea care vine la stadion va vedea altă atitudine în teren. ”Mă bucur mult că m-am reîntors acasă. Mă simt onorat că oamenii din conducere s-au gândit la mine, fapt care mă face să fiu mai responsabil, să încerc să fac tot ce depinde de mine, de noi, stafful care suntem. Vrem să ridicăm nivelul echipei, să practicăm un joc bun și să aducem lumea la stadion. Asta e cel mai important, lumea să vină să vadă fotbal. Și promit că o să vadă o altă atitudine, determinare, ambiție și un joc bun. Vreau să răsplătesc încrederea pe care au pus-o oamenii în mine și să nu dezamăgesc”.

El a menționat că echipa are calitate. ”Aș vrea să văd că jucătorii au o atitudine pozitivă. Întotdeauna când se face o schimbare, atunci jucătorii se mobilizează, au o altă atitudine și probabil că acesta a fost și motivul pentru care a fost schimbat antrenorul. Îl cunosc pe Nicolae Grigore, îl felicit pentru lucrurile bune pe care l-a făcut aici, dar asta e viața, viața noastră, a antenorilor. Și eu, de exemplu, când am fost la Petrolul sau la ce echipă am fost, am pierdut două meciuri și am fost schimbați. Important este ce facem noi de acum înainte, să facem lucrurile să meargă bine și lumea care vine la stadion să fie mulțumită. Și să vină în număr cât mai mare, asta ne dorim. Și acest lucru poate să se întâmple doar prin jocul nostru”.

Gloria, aflată pe locul 12 în Liga 2, va evolua pe teren propriu în etapa 11 împotriva ultimei clasate, CSC Dumbrăvița (locul 22). Partida este programată sâmbătă 24 octombrie, de la ora 11.00, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”. ”Chiar dacă e pe ultimul loc, nu arată a echipă de ultimul loc, Dumbrăvița are jucători buni, unii care au evoluat și în prima ligă și care au calitate. Deci meciul nu e câștigat dinainte, e un meci greu, dar putem să câștigăm cu atitudine”, a afirmat Sebastian Moga.

”O provocare”

Preparatorul fizic George Neagu a spus că a venit pentru a contribui la creșterea nivelului echipei bistrițene. ”Mulțumesc conducerii clubului și lui Sebi că s-au gândit la mine. Pentru mine este o provocare pentru că am văzut că aici este un proiect serios, condițiile sunt bune, condiții de lucru cumva peste nivelul locului din clasament. Am venit să ridic nivelul pe cât posibil, și este posibil să ridicăm nivelul, și avem marjă de creștere bună. Așa că toate cunoștințele pe care le am le voi pune în folosul clubului”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.