A picat examene, a trecut prin mai multe eșecuri și a muncit în numeroase domenii pentru a-și putea urma visul. Astăzi, Daniel Pop, în vârstă de 29 de ani, este pilot comercial în cadrul companiei Wizz Air.
Originar din localitatea Cociu, Daniel Pop a urmat școala primară, gimnaziul și liceul la Beclean, iar mai târziu a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, fiind inginer de profesie.
Visul de a deveni pilot a apărut încă din copilărie, însă posibilitățile financiare ale familiei nu i-au permis să urmeze, de la început, o școală de zbor. Cu toate acestea, Daniel nu a renunțat la ideea că, într-o zi, va ajunge să piloteze aeronave.
Până să înceapă pregătirea pentru această profesie, a lucrat în numeroase domenii pentru a se întreține și pentru a-și construi viitorul. A fost barman, ospătar și agent de securitate, a vândut tricouri, a muncit în construcții alături de tatăl său și a tuns iarba pe terenuri de golf. Ulterior, a lucrat ca inginer și trainer.
Drumul spre aviație a fost presărat cu obstacole
Daniel a ratat de două ori admiterea la Academia de Aviație, a fost foarte aproape să intre în academia grupului Lufthansa și a fost respins la proba de interviu pentru WAPA.
Au fost momente în care toate aceste încercări păreau să-i transmită că ar trebui să renunțe. Au existat chiar și perioade în care a abandonat ideea de a deveni pilot, însă visul nu a dispărut definitiv. În cele din urmă, a decis să mai încerce o singură dată. O ultimă șansă, după cum și-a propus atunci, avea să-i schimbe viața.
„Am mai «băgat o fisă», ultima pe care mi-am propus-o, moment în care visul mi s-a împlinit”, povestește Daniel Pop.
După un an și zece luni de studiu în cadrul WAPA, Daniel a reușit să ajungă acolo unde și-a dorit încă din copilărie. În prezent, este pilot comercial în cadrul Wizz Air și pilotează aeronave din familia Airbus A320/A321.
”Mesajul meu pentru cei care visează să urmeze această carieră și consideră că doar dacă ai o situație financiară excelentă poți ajunge aici este să încerce și să fie ambițioși. În cel mai rău caz aduni experiență de viață și nu rămâi cu regrete. În cel mai bun caz, poate într-o zi vom fi colegi”, este îndemnul său într-o postare pentru Romanian Crews.
În prezent, este stabilit în București, unde își construiește viața alături de soția sa și de fetița lor, în vârstă de câteva luni.
În luna septembrie, senatorul Cristian Nicula a postat o fotografie cu Daniel, pe aeroport, și a scris: ”O supriză extrem de plăcută!”
Wizz Air este o companie aeriană low-cost, înființată în anul 2003, în Ungaria, cu sediul central la Budapesta. Compania a început să opereze zboruri în 2004 și transportă milioane de pasageri către numeroase destinații din Europa și din alte regiuni. Activitatea principală a companiei este transportul aerian de pasageri, oferind bilete la prețuri accesibile.
Wizz Air operează în special zboruri pe distanțe scurte și medii și deservește numeroase aeroporturi europene, inclusiv din România. Flota companiei este formată în principal din aeronave Airbus.











Adaugă comentariu