Actualitate • Recomandări

Parcul Municipal se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare

În zona Parcului Municipal din Bistrița, unde anul acesta va fi centrul evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă, pregătirile sunt în toi.

La Palatul Culturii și în parc se montează elementele și decorurile care vor lumina sărbătorile.

Startul oficial se dă duminică 22 noiembrie, la ora 18.00, pe scena din fața Palatului Culturii: aprinderea iluminatului festiv, deschiderea Târgului de Crăciun, spectacol susținut de Paula Hriscu și Alina Sorescu alături de grupul de copii DoReMi.

În parc vor lumina tot felul de ornamente montate în copaci și diferite figurine amplasate pe sol: brad, sfere, fundițe, inimi, reni, clopoței, oameni de zăpadă.

Și în alte locuri din oraș, pe străzi și în piațete, vor sclipi luminițe de Crăciun.

Din 22 noiembrie 2026 până în 10 ianuarie 2027, Parcul Municipal va fi locul care aduce bistrițenii împreună de sărbători. În lumea sărbătorilor de iarnă se va intra pe o poartă de lumini, iar de-a lungul aleii vor fi căsuțele cu bunătăți, vin fiert, dulciuri, cadouri și produse diverse. Lângă statuia lui George Coșbuc va fi bradul. Concertele de colinde vor avea loc pe scena de la Turnul Dogarilor. Și tot în zona Turnului Dogarilor este programat un inedit spectacol de drone. Pe scena din fața Palatului Culturii va fi organizat concertul din noaptea de Revelion, cap de afiș fiind Delia.

Toate manifestările vor avea loc în Parcul Municipal și nu pe Pietonalul Liviu Rebreanu deoarece în centrul istoric se fac lucrări de modernizare prin proiectul Coridorul Verde.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.