La Sighetu Marmației a avut loc, în organizarea clubului local de șah, ”Cupa Unirii” la șah rapid. La competiție au participat și trei șahiști bistrițeni, care au obținut rezultate excelente.
La secțiunea principală, consacrata șahistă Briana Bălan, vicecampioană națională anul trecut la fete 16 ani, a realizat 3,5 puncte din cele 7 runde disputate în sistem elvețian, rezultat cu care s-a clasat pe locul 3 în clasamentul feminin.
Concursul a fost câștigat de experimentatul maestru bistrițean Paul Rusan, care a realizat 6,5 puncte din 7 posibile, confirmând astfel statutul de favorit nr. 1 înainte de start.
La secțiunea copii legitimați sub 12 ani, a participat tânăra speranța a șahului bistrițean Sandor Denis, în vârstă de 10 ani, elevul maestrului FIDE Paul Rusan. Micul șahist bistritean a avut un parcurs entuziasmant, câștigând concursul detașat cu 6,5 puncte din 7 posibile.
Un început bun de an 2018 pentru șahul bistrițean. Următoarea competiție la care vor participa șahiștii bistrițeni va fi semifinala campionatului național de șah clasic, care va avea loc la Cluj la începutul lunii februarie.
Adaugă comentariu