Ediţia a VI-a a Galei Medica, eveniment organizat în fiecare an de Colegiul Medicilor din România şi-a desemnat câştigătorii în cadrul unui eveniment desfăşurat la Teatrul Elisabeta, la care au fost prezenţi dr. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi dr. Vasile Cepoi, consilier pe probleme de Sănătate Guvernul României.
La categoria „Medic implicat”, la care a concurat şi dr. Dănuţ Cocoi, preşedintele Colegiului Medicilor din Bistriţa-Năsăud, premiul juriului a revenit dr. Dan Mircea Farcaş şi conf. dr. Aurel Bizo.
Conf. dr. Aurel Bizo este medic primar pediatrie-nefrologie, şeful Secţiei Neforlogie-Dializă Copii din cadrul Clinicii II Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie şi Urologie Pediatrică şi preşedintele Colegiului Medicilor Cluj din 2012.
Dr. Dan Mircea Farcas este medicul care se luptă cu boala Parkinson de peste 20 de ani. A aflat că are Parkinson încă din anul IV al studenţiei. A absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureş în 1992. Este medic primar cardiologie, doctor în ştiinţe medicale şi şef de lucrări la UMF Târgu Mureş. Este Medic Şef al Laboratorului de Explorări Funcţionale Neinvazive, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş.
La aceeaşi categorie, „Medic implicat”, dr. Dănuţ Cocoi a obţinut „premiul publicului” întrucât a strâns 4988 de voturi (46%), al doilea situându-se dr. Dan Mircea Farcaş cu 4769 de voturi, iar al treilea dr. Aurel Bizo cu 1022 de voturi.
„I se spune doctorul inimilor pentru că este specializat în cardiologie, dar şi pentru că este foarte iubit în Bistriţa. Este medic primar cardiolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Este un medic extrem de solicitat pentru că este un foarte bun profesionist, dar şi pentru că are o atitudine caldă, plină de compasiune faţă de semeni. Este preşedinte al Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud şi organizatorul conferinţei Zilele Medicale Bistriţene, eveniment care reuşeşte să adune majoritatea medicilor din judeţ. Este pasionat de cardiologie, iar fiul său, student în anul V, îi calcă pe urme”, este descris dr. Dănuţ Cocoi pe pagina web a Galei Medica 2014.
Si celalalti fiu al doctorului Cocoi este un exemplu de urmat. Insa el seamana mai mult cu mama lui si tine spre o cariera in domeniul muzical. Felicitari domnule Cocoi!
Doctorul Cocoi e marfa tare! Ma bucur ca a castigat si sper ca si fiul lui cel mic sa aibe succes in industria muzicala!
Doctorul Cocoi e marfa tare! Ma bucur nespus ca a castigat si i urez succes pe viitor si lui si fiului cel mic care este in cautarea unei cariere in industria muzicala.