Politică

Dolha: Un personaj cu imaginaţie de Don Quijote are tupeul să ne dea lecţii de cultură politică

”Acest personaj pe care sondajele ni-l arată de la o săptămâna la alta tot mai mărunt are tupeul să ne dea acum lecţii de cultură politică şi să ne înveţe cum ar trebui să demarăm reforma. Are, însă, oricât joc de glezne ar face, un singur drum: înapoi în lada cu spectre politice de care trebuie să ne debarasăm”.

Am trăit s-o mai auzim şi pe asta: Ponta – campionul schimbării culturii politice în România 

Premierul Ponta şi-a mai găsit o scuză să stea agăţat de guvernare: România are nevoie să-şi schimbe cultura politică. Şi cine altcineva s-o facă mai bine decât el, un politician care a reuşit să iasă dintr-o campanie uluitor de murdară, metamorfozat în Albă ca Zăpada? Butada cu schimbarea culturii şi clasei politice a glăsuit-o precum un şcolar la ora de cultură civică la întâlnirea cu subsecretarul de stat Victoria Nuland, a cărei precedentă vizită uită că a driblat-o în urmă cu câteva luni, când se imagina încă pe cai mari.

Acum însă, personajul acesta, care cu o imaginaţie de Don Quijote se pretinde ferment al reformelor în ţară şi în partidul pe care are impresia că-l mai conduce nu vede mocirla în care se înfundă cu fiecare zi.

Marţi, o publicaţie online l-a acuzat că a refuzat să modifice redevenţele la resurse minerale pentru că el şi familia sa s-ar afla de multă vreme în relaţii contractuale cu unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţă. Acuzele, reluate de posturi de televiziune, sunt mult prea grave pentru ca acesta să scape cu o glumă şi două vorbe aruncate în zeflemea.

În orice altă ţară din Europa asemenea acuzaţii ar fi zguduit temelia guvernamentală. Aici însă, în ţara în care premierul şi-a început mandatul cu pecetea de plagiator în frunte şi-l continuă scriind ordonanţe pentru a scăpa de ”problemă”, în ţara în care acelaşi şef al executivului e acuzat de un preşedinte în funcţie că e spion, fără ca un nasture să i se clintească de pe haină, chestiunea e expediată printre rânduri, iar domnul cu pricina şade la masă cu subsecretarul SUA.

Şi vorbeşte, fără tresăriri, de reformarea clasei politice.

Tot ieri, acelaşi premier agita un acord politic naţional pentru transporturi, ignorând fişa postului care-l obligă să deconteze la acest capitol, la care a rămas corigent. Nu l-a împiedicat nimeni să-şi ducă planurile în aplicare, aşa cum nu l-a împiedicat nimeni să-şi treacă în contul său cei 293 de kilometri de autostradă demaraţi de precedentele guvernări, insignifianţi faţă de 1.500 cât au făcut în aceeaşi perioadă polonezii.

Iar acest personaj, căruia românii i-au trântit în 16 noiembrie uşa Cotroceniului în faţă şi pe care sondajele ni-l arată de la o săptămâna la alta tot mai mărunt are tupeul acum să ne dea lecţii de cultură politică şi să ne înveţe cum ar trebui să demarăm reforma. Are, însă, oricât joc de glezne ar face, un singur drum: înapoi în lada cu spectre politice de care trebuie să ne debarasăm.

Deputat Stelian Dolha, copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud

Etichete

25 comentarii

  • Cine este si pacaliciul asta marioneta lui oltean ? Se pare ca acest personaj de benzi desenate nu a înțeles ca in România se Votează omul nu desenul animat 🙂 !

    • Oltean a cam disparut nu prea e pe langa Dolha deci nu prea are cum sa fie marioneta lui oltean

  • Din nou si-a scos PSD-ul postacii la produs la ceas deseară.
    Ce faceti baieti, aveti vreo problema cu neprihanitul vostru de Ponta? V-a cam lasat cu ochii in soare. Radu pus pe faras fara sanse de a mai lua inapoi presedentia, Tinti, Ani si Popescu pe faras. Grele vremuri baieti…

  • Ia te uita cum sar postacii PSD-isti, care dupa ce s-au ascuns ca sobolanii din 16 noiembrie, s-au gandit ca ar fii cazul sa isi scoata boticul din rahatel si sa isi reia activitatea. Ma intreb daca nu cumva si piticul porno al presei bistritene, D.S. care este liderul de drept al acestor mici creaturi da tonul la fiecare articol in care apare Dolha.
    Nu mai dureaza mult si va sare scaunul de sub fund…mancatori de …. :))

  • Ponta vrea schimbarea culturii politice in Romania?! Poate o schimbare in stilul comunismului Nord-Corean. Dar, in loc de comentariu, pentru Ponta si clanul PSD cel mai bine se potrivesc urmatoarele versuri din scrisoarea a III -a de Eminescu:
    „Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
    Sa ajung-a fi stapâna si pe tara si pe noi!
    …………………………………………………….
    Si aceasta ciuma-n lume si aceste creaturi
    Nici rusine n-au sa ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
    Indraznesc ca sa rosteasca pân� si numele tau… tara!

    • Remus, o minunata dedicatie pt Ponta , asa de 165 de ani de la nasterea lui Eminescu. Mi-ai facut ziua mai frumoasa! Ha-ha-ha

  • Oooo. S-au suparat piticii psd-isti. Inca nu ati invatat ca politica nu se face prin comentarii in ziare? Daca voi de micuti luati numai ce e rau de la „modelele voastre” nu va vad un viitor pozitiv.

  • Domnule deputat nu ai putea sa Vorbești si lucruri serioase in interviurile tale ?? Tu știi doar sa jignește de 2 ani la toate televiziunile si in toate ziarele….nu crezi ca esti penibil ???

    • multumesc de afirmatie, voi incerca dar nu cred ca voi reusi mai ales acum cand am alte aspiratii!

    • Diaspora-şule, mai incetisor cu sfaturile, că te grabesti si faci cam multe greşeli gramaticale. In rest daca esti sensibilă nu te baga în politica, iţi trebuie stomac pentru asta. Sunt site-uri de retete sau fashion pe intelesul tau.

    • Pai nu lucruri serioase vorbeste? Nu ati votat impotriva lui ponta ce spune gresit? Va mai arata inca odata cat tupeu are ponta

  • Cervantes acum 400 de ani era înțeles de proprii contemporani, azi mai puțin de deputați. Acum Don Quijote este confundat cu Mickey Mouse. Nebunul trăia prin noblețea gândirii și acțiunilor sale, minciuna îi era total străină. Azi nebunul confundă pionul cu regina.

    • Iar dvs domnule .V. S cititi trei randuri dintr-o prefaţă, doua din postfaţă si un articolaş cu tâlcuri care vă scapă, si va repeziti la comentat. , V-ati răcorit măcar? Sau vreti sa va constituiti parte civila in numele lui Cervantes, sau a vreunui urmas, că a indraznit cineva să compare imaginatia personajului său, nici macar personajul, cu a lui Pontisor. Poate va ies niste daune acolo, ceva.

    • Imaginația personajului era idealul, frumusețea dincolo de chip, era sacrificiul dezinteresat. Unde vezi dragule Sancho Panza așa ceva la vechiul sau mai noul stăpân? Când politica ta are stomacul drept chezaș al valorii, este firesc daunele celor mulți să-ți fie doar ție de folos.

  • Guvernul Ponta e cancerul economiei romanesti . Suntem in recesiune , bugetul e varza , cursul valutar e varza , investitiile sunt la pamant , toata lumea da din gura dar nimeni nu face nimic . E politica vorbelor , nu a faptelor .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.