Sîngeorz-Băi, mai anost nici că se poate

Un sat cu o operă de artă la intrare pe care unii au găsit de cuviinţă să scrijelească ceva (că aşa e românul, dacă nu scrie el X+Y=Love pe unde trece, nu e sănătos). Aşa arată Sîngeorz-Băi în anul de graţie 2011 şi nimic, cu atât mai puţin peisajul de la intrare, nu-ţi spune că te afli într-un oraş, darămite într-o staţiune.

Într-o zi de duminică în care am ajuns acolo, am putut constata că nu există niciun loc decent în care să mănânci. Din instinct, am luat-o spre Pizzeria Tonight, dar, surpriză, singurul local de renume din zonă e pustiu, devastat, putred, oribil. Habar nu am avut că Traian Ogâgău şi-a luat jucăriile din Sîngeorz şi dus a fost. Păcat! La câtă lume am văzut foindu-se prin jurul ei şi uitându-se cu atenţie dacă nu mişcă ceva în interior, cred că mai înţelept era dacă nu o închidea. Pe vremuri chiar mergeam la Sîngeorz de dragul ieşitului şi ca să mâncăm o pizza la Tonight. După deziluzia de rigoare, am trecut la căutat alte locuri în care am putea mânca ceva. Nu am găsit nimic în afară de nişte „bombe” din care nu aş fi băut nici măcar un pahar cu apă.

Că tot veni vorba de apă, ca să dai de celebrele izvoare (în cazul în care vii pentru prima oară) faci întindere la muşchii feţei să întrebi încotro sunt. E chiar aşa de greu oare pentru oricine să amplaseze un panou informativ în mai multe limbi străine? Se pare că da. După ce le găseşti, dacă nu vrei să pui gura pe pahare folosite de alţii, nu ai decât să-ţi foloseşti mâinile făcute pâlnie. Extraordinar de ingenios, nu-i aşa? Aţi auzit de pahare de unică folosinţă? Costă o avere? Probabil că da. Informaţiile despre izvoare lipsesc şi ele aşa că nu ai decât să te laşi la mâna cuiva care îţi indică, de capul lui, ce izvor ar fi bun şi la ce. Oribil!

Bun, dacă ne-au deprimat izvoarele şi nu am găsit niciun loc în care să luăm masa, ne-am zis să căutăm să ne cumpărăm ceva de mâncare, orice. Nimic deschis în afară de o patiserie în care se servea îngheţată şi probabil prăjituri şi un magazin sătesc în care nu am intrat din silă faţă de cum arăta din exterior.

Am plecat din Sîngeorz în mai puţin de o oră de foit în stânga şi-n dreapta şi contemplat zidurile cu zugrăveală cojită ale Hebe şi Someşul. Nici nu vreau să-mi imaginez cum miroase în interior a mucegai. Păcat de zonă, păcat de izvoare, păcat de tot. E adevărat că sunt străzi nou asfaltate, altele săpate, că e plin de utilaje prin parc, dar în acelaşi timp nimic nu te ajută să scapi de senzaţia că te afli într-un azil de bătrâni. Pe toate băncile vezi doar oameni în vârstă, majoritatea octogenari, cu batic pe cap şi cu traistă. Probabil că nu au nevoie de magazine fiindcă le ajunge ce primesc la masă, la cantină. Oricine altcineva nu are ce face la Sîngeorz. Locuri de joacă pentru copii găseşti în fiecare sat, iar îngheţată, de asemenea.

Îmi pare rău pentru Sîngeorz, dar asfaltarea vine prea târziu. Fără o strategie de promovare turistică, precum cea de la Figa, fără ştrand, fără înnoire, în curând va dispărea total de pe harta balneoclimaterică a ţării.

Cristiana Sabău