Actualitate

Dragnea, la Bistrița ca să ia pulsul PSD BN

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, și secretarul general al PSD, deputatul Andrei Dolineaschi, au venit la Bistrița pentru a vedea ”exact” care este starea de spirit a organizației județene.

Cei doi fac un tur al filialelor PSD din țară.

”Am plecat într-un fel de turneu prin organizațiile județene PSD având ca obiective principale în primul rând să vedem exact care este starea de spirit în organizație, care este nivelul de determinare în ceea ce privește pregătirea pentru alegeri, de asemenea care este stadiul alegerilor interne, când se preconizează să se organizeze Conferința județeană de alegeri, discuții despre construcția ofertei politice a PSD pentru 2016-2020 și alte teme locale specifice. Am fost în Botoșani și Suceava, Bistrița-Năsăud este al treilea județ, unde am revenit cu drag”, a precizat într-o conferință de presă Liviu Dragnea.

El a menționat că PSD BN are un potențial foarte bun: ”Se poate vorbi de un clasament al județelor în funcție de rezultatele la alegeri. Noi trebuie să facem un altfel de clasament în partid, al potențialului pe care îl are o organizație și asta facem în această perioadă, pentru că au fost situații complet diferite la alegerile prezidențiale față de alegerile din 2012. Ca și potențial, organizația PSD Bistrița-Năsăud este în prima parte a clasamentului, adică între organizațiile care au un potențial foarte mare, o organizație cu oameni foarte buni, primari buni, președinți de organizații locale buni, oameni deschiși la minte care își doresc să facă o politică corectă. Împreună cu sprijinul nostru, ei pot regăsi și mijloacele prin care acest potențial să fie exploatat dacă nu se poate la maxim atunci la cote foarte mari în așa fel încât rezultatele să reflecte adevăratul potențial pe care îl are. Eu cred foarte mult în organizația PSD de aici, o cunosc foarte bine, din păcate sau din fericire. E o organizație care mie îmi place foarte mult”.

La rândul său, președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a spus: ”Au fost programate o întâlnire de lucru cu colegii noștri primari PSD, urmată de o întâlnire a Comitetului Executiv cu tema principală stadiul Adunărilor Generale de dare de seamă și alegeri la nivelul organizațiilor teritoriale și pregătirea alegerilor din 2016 prin ceea ce avem de făcut pentru desemnarea candidaților la CJ, primării și consilieri. Tot timpul există topuri după alegeri. La alegerile locale din 2012 am fost singurul județ din Transilvania în care am luat președinția CJ, primar de municipiu, toată zona urbană și cei mai mulți primari de comune. Dacă vorbim de alegerile prezidențiale, întoarcem invers lista, am fost pe primele locuri de jos în sus”.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.