În 1 august a început Postul Adormirii Maicii Domnului, denumit în popor și Postul Sfintei Mării sau al Sântămăriei. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este în 15 august.
În mod specific, în Postul Sfintei Mării, ortodocșii își aduc aminte de virtuțile Maicii Domnului și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. În această perioadă se citește zilnic Paraclisul Maicii Domnului sau alte rugăciuni închinate Născătoarei de Dumnezeu.
Din punct de vedere alimentar, acest post este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Este un post ușor și pentru faptul că pe finalul verii avem la îndemână diverse legume și fructe proaspete.
Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare recomandă în Postul Adormirii Maicii Domnului ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.
Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin.
În data de 6 august, sărbătoarea Schimbării la Față, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin.
Încă din primele secole, Postul Adormirii Maicii Domnului nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului.
În partea Constantinopolului se postea doar patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situație a făcut ca Biserica să ia atitudine asupra stabilității acestui post.
Astfel, în anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca ”postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.
(Sursa: Basilica.ro)
Adaugă comentariu