Social

A început sezonul de înflorire pentru două specii protejate

Narcisele sălbatice de la Mogoșeni și Armeria maritima de la Blăjenii de Jos, plante ocrotite de lege, au început să înflorească. Toată luna mai vor putea fi admirate și fotografiate de iubitorii naturii, fiind interzisă ruperea sau smulgerea lor.

Poiana cu narcise de pe Șesul Mogoșenilor, rezervație naturală de interes național situată între localitățile Cociu și Florești, ată se întinde pe o suprafață de 6 hectare. ​În perioada de înflorire narciselor, ele pot fi admirate și fotografiate, dar nu smulse sau culese, zona fiind protejată de lege. De asemenea, în rezervație sunt interzise activități precum camparea, picnicurile, accesul cu vehicule, perturbarea liniștii sau utilizarea substanțelor chimice.

”Floarea sării” (Armeria maritima), cunoscută și sub denumirea populară de ”limba peștelui”, este o plantă rară în flora României, ce poate fi admirată în Rezervația Naturală ”La Sărătură” din Blăjenii de Jos, declarată arie protejată în anul 2000 care se întinde pe o suprafață de 5 hectare și face parte din rețeaua ecologică europeană Natura 2000. ​Este o specie întâlnită în zonele litorale și în mlaștinile sărate din vestul Europei și Americii de Nord. La Blăjenii de Jos, planta a fost descoperită în anul 1962 de către botanistul Emilian Țopa.

Floarea are tulpini subțiri, frunze alungite la bază și flori de culoare mov, oferind un spectacol natural deosebit în perioada de înflorire. ​Puteți ajunge la ea prin drumul județean DJ 31C, care leagă localitățile din zonă.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.