Actualitate Recomandări

A patra etapă de relaxare, amânată. ”Atenție maximă!”

Cea de-a patra etapă de relaxare a măsurilor luate în contextul pandemiei de Covid-19, care urma să se aplice de la 1 iulie, va fi amânată.

”Evoluţia numărului de cazuri ne-a determinat să amânăm alte măsuri de relaxare. Este o cifră care ne face să rămânem în gardă, să rămânem concentraţi şi mobilizaţi pentru aplicarea măsurilor pe care le-am adoptat. Miercuri este şedinţă de Guvern, unde va fi adoptată propunerea CNSU de amânare a altor măsuri”, a declarat premierul Ludovic Orban.

”Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Astfel, vor rămâne închise cinematografele, restaurantele, cafenelele, zonele cu mâncare din cadrul mall-urilor, piscinele interioare. 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre care prevede suspendarea autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii de evenimente, dacă la acestea nu sunt respectate regulile de siguranţă sanitară. Alte măsuri se referă la organizarea competiţiilor sportive şi a altor tipuri de activităţi, dar şi la menţinerea listei statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligaţia izolării la domiciliu pentru cetăţenii care vin în România din respectivele ţări.

Declarațiile ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi 24:

”S-a evaluat tot ce a însemnat cele două săptămâni, am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările din grupul tehnic sunt de a amâna unele măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi în săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor în Terapie Intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, normelor de igienă, distanţarea fizică.

În ultimele două săptămâni, urmând aceste aspecte, o parte din concetăţenii noştri nu au respectat aceste reguli şi am văzut în anumite zone apoi la nivelul întregii ţări creşterea transmiterii comunitare. Această creştere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele pe care le aveam în acel moment, focarele din centrele de bătrâni, din centrele de pacienţi neuropsihici, din spitale, şi care în acest moment prezintă o recrudescenţă. Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare.

Acesta este un test de maturitate. Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Acum trei, patru săptămâni eram pe o pantă descendentă, numărul de cazuri care scăzuse sub 200, cazurile din Terapie Intensivă erau 150-160, a urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, week-end-urile prelungite, poate şi unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli, precum şi bagatelizarea acestei pandemii şi am putut observa foarte rapid creşterea numărului de cazuri noi. Situaţia nu este numai la noi, este şi în celelalte ţări europene, dar la noi parcă recrudescenţa parcă a fost mai acută.

Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară. În măsura în care există acea transmitere comunitară accentuată ne gândim ca punctual în anumite locaţii să putem impune şi alte restricţii: izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde. Cât timp avem acele focare care erau în centrele de bătrâni, în spitale, erau identificate, erau izolate, erau tratate. Când apare transmiterea în comunitate, avem un alt tip de activitate.

În acest moment nu avem acest pericol pentru a închide plajele. Avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17, apoi 22 de ţări în care când ne întoarceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii.

Avem o săptămână de foc în care putem vedea ce a generat acest week-end de nerespectare a unor reguli de distanţare fizică, a unor reguli de igienă şi precauţii. Suntem pregătiţi ca sistem medical, dar nu putem lupta doar noi singuri. Putem fi mai relaxaţi în sensul în care nu mai suntem în acea etapă de vârf, dar ceea ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni ne-a arătat că putem reveni oricând acolo chiar dacă acum suntem mai pregătiţi, chiar avem echipamente, chiar dacă ştim cu cine luptăm, virulenţa coronavirusului. Nu este mai puţin agresiv, ţine de câţi dintre noi transmitem. Atenţia noastră trebuie să fie maximă.

Noi vrem să ajungem la o stare de normalitate sau cvasinormalitate, nu putem decât respectând. Agentul economic care desfăşoară acea activitate, cetăţeanul care participă la acea activitate, sunt controale care se desfăşoară în tot ce înseamnă zonele turistice. Se evaluează, sunt date şi amenzi. La nivelul organelor de control pot apărea suspendări ale autorizaţiilor de funcţionare a acelor agenţi economici tocmai în contextul nerespectării. Nu ne putem permite acum, într-un moment când suntem cu un pas să trecem de un hop greu prin care a trecut această naţiune, să ne jucăm tocmai cu sănătatea oamenilor.

Este o recrudescenţă a numărului de cazuri tocmai prin nerespectarea unor reguli şi unor precauţii. Încă nu am terminat acest prim val, încă nu am ajuns la acea viaţă cvasinormală de care vorbesc spre sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august. Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoaşe, putem face o a doua cocoaşă care poate fi mai violentă decât prima, în condiţiile în care dacă atunci acţiona un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare, la o parte din concetăţenii noştri, nu mai există. Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secţiile de Terapie Intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus şi există această infecţie, să vadă că se poate deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidităţi, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane, transpirând o zi întreagă în nişte condiţii grele, foarte grele, dar făcându-şi meseria. Nu cred că merită nici acest corp medical şi nici cei care au respectat toată această perioadă toate regulile, restricţiile, acest lucru”.

4 comentarii

  • Stimate cetățean poate ești unul care ai luat ceva pachet in compania electorală, sau poate ai avut pe stoc ceva produse de igienă, si te-ai îmbogățit. Eu zic că ar trebui să mai pregătești un stoc pt următorul val ,,de prostie „.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nelu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS