În runda a 10-a, intermediară, a Ligii a II-a – Seria 2, Gloria Bistriţa a întâlnit miercuri, în nocturnă, formaţia ASA Târgu Mureş, pregătită de tehnicianul ”alb-albaştrilor” din perioada 2005-2009, Ioan Ovidiu Sabău. La rândul lui, directorul tehnic al Gloriei, Cristian Coroian, a antrenat la Tg. Mureş în primăvara acestui an.
Primele ocazii au aparţinut bistriţenilor. În chiar primul minut, Botoşer a respins salvator lovitura de cap al lui Curtuiuş, iar cinci minute mai târziu Nalaţi a ratat de puţin ţinta. Curtuiuş a şutat peste poartă din poziţie bună (minutul 24), iar portarul gazdelor s-a remarcat încă o dată la lovitura liberă executată de Nalaţi (minutul 26). Faza care a schimbat raportul de forţe s-a petrecut în minutul 27, când Curtuiuş a fost eliminat de pe teren după o intervenţie asupra lui Al. Dan iar Gloria a rămas în zece. ASA Tg. Mureş a deschis scorul în minutul 37 prin Valter Heil, care a rămas singur cu Albuţ şi l-a învins cu un şut pe jos. La pauză a fost 1-0. Gloria putea egala în minutul 57: Botoşer a scos şutul lui Hlinca din lovitură liberă, balonul a ajuns la Roşu, care a reluat însă dezamăgitor. Gazdele au pecetluit soarta partidei în minutul 72, când Vasile Buhăescu a trimis în plasă din câţiva metri, după un şut al lui Huiban respins de Albuţ. Golul înscris de Marius Feher în ultimul minut al jocului, dintr-o lovitură de la 11 metri acordată pentru un fault al lui Gugu asupra lui Brumă, nu a mai schimbat nimic. Gloria a înregistrat a treia înfrângere a sezonului şi totodată a treia consecutivă în deplasare.
”Este păcat că un astfel de joc, care ar fi putut fi mai spectaculos, a fost stricat de arbitru. A fost un arbitraj penibil, un arbitraj pe care nu l-am văzut nici la Liga a IV-a. Consider că meritam victoria, dar nu am fost lăsaţi de acest arbitru, Cătălin Popa din Piteşti. Am jucat o mare parte din meci în zece oameni, am avut ocazii, dar asta a fost şi mergem mai departe. Este o înfrângere nemeritată, am dominat jocul, chiar şi în inferioritate numerică şi meritam să câştigăm. N-aş fi vrut să mă leg de arbitraj, dar s-a făcut tot posibilul ca cele trei puncte să rămână la Târgu Mureş, a fost un arbitraj penibil. Nu spun că este singurul motiv, echipa mea şi-a creat mai multe ocazii, s-a ratat mult, dar n-am fost lăsaţi să jucăm”, a declarat la final directorul tehnic al Gloriei, Cristian Coroian.
”A fost un meci cum mă aşteptam, greu, ştiam că vom întâlni un adversar care ştie foarte bine să joace cartea contraatacului, dar consider că este o victorie meritată. Sunt trei puncte şi altfel lucrezi atunci când câştigi, ai mai multă încredere, mai mult entuziasm. Ţin să felicit echipa adversă pentru felul în care a arătat în teren şi pentru felul în care a luptat. Consider victoria una meritată. Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor mei, s-a văzut că şi-au dorit mult victoria şi s-au dăruit. Nu a fost un joc frumos, dar importante sunt cele trei puncte. Şi eu consider că arbitrajul a fost unul slab, s-a fluierat mult aiurea şi s-a fragmentat jocul, dar nu consider că a influenţat rezultatul. La faza eliminării nu mă pot pronunţa dacă a fost corectă decizia, eram prea departe de fază, dar Coroian a făcut acele afirmaţii ca un antrenor sub presiune. La fel pot spune şi eu că penalty-ul s-a acordat mult prea uşor”, a spus antrenorul gazdelor, Ioan Ovidiu Sabău.
După penultima etapă din tur, Gloria ocupă în continuare locul 2 în clasament, cu 17 puncte, după CS Universitatea Craiova, care s-a distanţat la patru puncte. Pe poziţiile 3, 4 şi 5 se află ASA Târgu Mureş, FC Universitatea Craiova şi Metalul Reşiţa (16 puncte fiecare), iar locul 6, ultimul care duce în play-off, este ocupat de CSM Râmnicu Vâlcea (15 puncte).
ASA Târgu Mureş: Botoşer – Homei, Heil, Gugu, Szilagyi – Buhăescu, Al. Dan, Onicaş (Petriş 82), Bumba (Buhuşi 46) – Huiban, Danquah (R. Miclea 46). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Gloria Bistriţa: Albuţ – Țârcă, Hlinca, Chibulcutean, Polgar – Budăcan, R. Mărginean (Feher 16), Nalaţi, C. Roşu (Fizeşan 68) – Brumă, Curtuiuş. Antrenor: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian
Stadion: ”Trans-Sil” – Târgu Mureş. Spectatori: 500. Arbitri: Cătălin Popa (Piteşti) – Ciprian Danşa (Oradea), Gero Szabo (Cluj-Napoca) – Marian Barbu (Făgăraş). Observatori: Vasile Florea, Ioan Cristea (ambii din Bucureşti)
Celelalte meciuri din etapa a 10-a a Ligii a II-a, Seria 2: Metalul Reşiţa – FC Universitatea Craiova 1-0, Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 1-1, Minerul Motru – FC Bihor Oradea 1-2, FC Olt Slatina – UTA Arad 1-0, CS Universitatea Craiova – CSM Râmnicu Vâlcea 3-1.
CLICK pentru clasamentul Ligii a II-a!
În etapa viitoare, a 11-a, ultima a turului, Gloria Bistriţa va juca pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare – sâmbătă 9 noiembrie, ora 11.00.
Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!
asta-i pofta ce-am poftit-o. o zi buna in continuare. a mea este cu stirea asta.