Actualitate

Accident feroviar la Feldru. O maşină a fost lovită de un tren care circula pe ruta Ilva Mică- Salva

Un accident feroviar s-a produs în această dimineaţă la Feldru. O maşină a fost lovită de o garnitură care circula pe ruta Ilva Mică - Feldru. Din primele informaţii, se pare că şoferul unei dubiţe în care mai erau încă două persoane nu a oprit să se asigure, deşi trecerea de nivel este corect semnalizată.

2 masina accident feroviar feldruPotrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, prin sistemul de urgenţă 112 s-a primit informaţia potrivit căreia un tren a lovit o maşină la Feldru, iar trei persoane au rămas încarcerate.

Contactat telefonic, primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan, a declarat pentru Timp Online că accidentul s-a produs la o trecere de nivel cu calea ferată semnalizată acustic şi luminos de pe o stradă din sat.

„Un tren suplimentar care circula pe ruta Ilva Mică – Salva a lovit o maşină, o dubiţă, în care se aflau trei persoane şi care nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase care erau în funcţiune. În maşină erau doi bărbaţi o femeie. Li se acordă îngrijiri. Ea e pe targă, dar nu pentru că ar fi rănită grav, ci pentru că a fost operată la coloană şi are probleme de sănătate „, a declarat Grigore Ţiolan.

Potrivit sursei citate, nici circulaţia rutieră, nici cea feroviară nu sunt blocate.

”Modulul SMURD, compus din două echipaje de descarcerare şi trei ambulante SMURD, sprijinit de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a fost solicitat prin numărul unic de urgenţă 112, vineri, 14 noiembrie, pentru acordarea primului ajutor unui număr de trei victime ale unui accident feroviar. Evenimentul a avut loc în localitatea Feldru, în jurul orei 08.20. Odată ajunşi la locul solicitării, salvatorii au extras victimele din microbuzul implicat în accident şi le-au predat echipajelor medicale alocate cazului. Victimele accidentului, doi bărbaţi şi o femeie, au fost conştiente pe toată durata intervenţiei, au cooperat cu salvatorii, iar după stabilizare au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa”, a precizat ISU Bistriţa.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.