Actualitate

Accident în lanţ pe drumul de centură. O maşină a Poliţiei Rutiere, prinsă la mijloc (FOTO)

O maşină a Poliţiei Rutiere a fost implicată vineri, la prânz, într-un accident în lanţ petrecut pe drumul de centură. S-a întâmplat în dreptul Restaurantului Terra unde începuse târgul de nunţi. Spre el se îndreptau şi două femei aflate într-o maşină care a vrut să vireze la stânga, iar maşina Poliţiei a oprit în spatele ei.

Accidentul în lanţ s-a petrecut pe drumul de centură în dreptul Restaurantului Terra. Un VW albastru în care se aflau două femei a semnalizat stânga şi a oprit ca să dea prioritate maşinilor de pe sensul opus. Cele două femei intenţionau să intre în parcarea restaurantului ca să ajungă apoi la Târgul de Nunţi.

În spatele maşinii VW, circula o Dacia Logan a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud inscripţionată cu denumire „Poliţia Rutieră”. La volan era agentul şef Andrei Slăvoacă din Dumitra. Poliţistul a oprit regulamentar în spatele VW, moment în care a auzit o bubuitură puternică. Din spate, maşina Poliţiei fusese lovită de un Audi cu număr de Cluj, condus de un bărbat care a declarat că l-au „lăsat frânele”. Poliţistul a apucat să pună frână, dar lovitura din spate a fost atât de puternică încât Dacia Logan a lovit, la rândul ei, din spate, maşina VW.

„Am pus frână, dar tot s-a deplasat maşina şi a lovit-o pe cea din faţă. Maşina Poliţiei e destul de lovită aşa cum se poate vedea. I-am chemat pe colegii mei de la Poliţia Rutieră Bistriţa pentru constatări la faţa locului. E o tamponare. Maşinile vor fi reparate în baza RCA”, a spus agentul şef Slăvoacă pentru Timp Online.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, aşa că şoferul din Cluj cel mult va fi amendat.

accident Politie 3 accident Politie 8 accident Politie 7 acident Politie 6 accident politie 9 accident Politie 5 accident Politie 4 accident Politie 1

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.