(FOTO) Echipaje SMURD și SAJ au intervenit joi dimineață la Beclean, unde o mașină a intrat într-un stâlp, acesta căzând pe partea carosabilă, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Salvatorii au găsit la locul accidentului o familie formată din doi adulți (părinții) și cinci copii în afara autoturismului, conștienți.
Echipajele medicale au evacuat la CPU Beclean copiii împreună cu mama lor pentru investigații medicale amănunțite.
Aceștia erau stabili hemodinamic și respirator. Două fete, în vârstă de 12 ani respectiv 17 ani, prezentau contuzii și excoriații la nivelul feței și picioarelor și au primit îngrijiri medicale în CPU Beclean.
”În orașul Beclean, pe DN 17, pe direcția de deplasare Dej către Bistrița, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din Josenii Bârgăului a părăsit partea carosabilă pe partea stângă și a colizionat un stâlp de electricitate și un chioșc. Șoferul a fost testat alcoolscopic de către polițiști, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii accidentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.
Foto: ISU BN
oare la cat i s-a oprit acul? cat putea sa aiba „desteptul” ca sa ia cu totul stalpul…
Cum naiba sa conduci cu 5 copii in masina, unde incap ei pe bancheta din spate, iti transporti copiii fara centuri?
Daca o familie are 5 copilasi vrei sa-i puna in remorca sau eventual pe un portbagaj sus pe masina, nu discutam de faptul cum a condus !
Da 5 copii
Plus doi adulti fac sapte persoane. O masina normala are 2+3 adica 5 halllooooo politia romana ce facem acum? Da pe viitor? Cine raspunde? Cine isi asuma aceste sincope legislative? Ai o familie mai numeroasa, cumparati o masina pe masura. Nu fii tu mare smecher de …….!!
Domnule Ion, daca o familie are 5 copii, atunci isi cumpara o masina adecvata (cu 2 randuri de scaune in spate), ca is copii, nu saci cu cartofi. Daca dvs ati pune 5 copii pe bancheta din spate, asta e foarte grav si ar trebui sa cititi niste studii legate de siguranta copiilor in masina (scaune de masina potrivite pentru varsta lor, unde pot fi transportati in siguranta in masina, etc). Ca altfel se intampla o nenorocire si ne blestemam singuri cate zile om mai avea.