Garda de Intervenție Sângeorz-Băi și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au intervenit luni dimineață în localitatea Ilva Mică la un accident rutier.
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, o femeie în vârstă de 47 de ani (dureri lombare și traumatisme la picioare) și un copil (traumatism cranian minor).
În urma evaluării celor șapte persoane implicate în accident, femeia în vârstă de 47 de ani a fost transportată la UPU SMURD Bistrița de către echipajul cu medic de la SAJ, informează ISU Bistrița-Năsăud.
„Polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au intervenit la accident rutier, produs în Ilva Mică, la intersecția cu Drumul Județean 172 D.
În accident au fost implicate un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, cetățean italian și un altul, condus de o femeie de 27 de ani, din Ilva Mică. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere, o femeie de 46 de ani, din Ilva Mică.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ BN.
Foto-Video: ISU BN
Era și timpul sa se întâmple un accident acolo,deoarece cei care vin de pe Stramba nu dau prioritate,habar nu au ca vin de pe un drum fără prioritate,drumul cu prioritate este cel care merge merge dinspre Ilva Mica spre Lunca Ilvei ,mie mi sa întâmplat de câteva ori sa opresc,cu toate ca aveam prioritate ca să evit un accident .Mai multa atenție !!!