Pompierii de la Prundu Bârgăului au intervenit pe DN 17 în localitatea Rusu Bârgăului, unde două mașini au fost implicate într-un accident. Unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, DN 17 a fost blocat pe ambele sensuri.
Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului trei persoane conștiente.
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care prezenta dureri în piept, fractură la piciorul stâng și excoriații, a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital, informează ISU Bistrița-Năsăud.
”Un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Mijlocenii Bârgăului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, din Rusu Bârgăului. În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Șoferița a fost testă cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, testarea în cazul tânărului nefiind posibilă, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea modului și cauzelor producerii evenimentului rutier”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Foto: ISU BN
Adaugă comentariu