Recomandări Social

Accidente rutiere unul după altul în tot județul. O gravidă și un bărbat au fost duși la spital

ACTUALIZARE (FOTO) O femeie însărcinată este rănită în urma unui accident petrecut pe DN 17 la Crainimăt. Echipajul SMURD o transportă la UPU Bistrița. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în zonă s-a circulat alternativ pe un singur sens.

”Conform primelor date, o femeie în vârstă de 34 de ani din Șintereag, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Beclean, ar fi pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită. La fața locului se află polițiștii Secției 4 și cei ai Serviciului Rutier care efectuează cercetări  pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, informează biroul de presă al IPJ Bistrița-Năsăud. .

Vineri dimineața, accidentele rutiere s-au ținut lanț. La Teaca, pe DN 15A, un TIR și un autoturism s-au ciocnit, însă victimele au ieșit singure din mașini.

La Bistrița, pe strada Libertății, trei mașini s-au tamponat. Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a preluat de aici un bărbat de 42 de ani conștient care prezenta traumatism cranian și de coloană vertebrală. Și acesta a fost transportat la UPU.

Vineri dimineață, județul Bistrița-Năsăud era sub avertizare cod galben de ceață.

Vineri după-amiază, tot pe strada Libertății din Bistrița, a avut loc un accident în care un pieton a fost lovit de o mașină.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui veveritz Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS