Actualitate

Activități antidrog în zone aglomerate, cluburi și discoteci

(FOTO) Jandarmi, polițiști și specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud sunt prezenți în mijlocul cetățenilor aflați în zonele aglomerate și centrele comerciale cele mai frecventate în această perioadă din Bistrița, dar și în mediul rural.

În aceste zile se desfășoară o serie de activități de prevenire privind efectele consumului de alcool și droguri în punctele de informare special constituite în acest sens.

Astfel de activități sunt organizate și pe parcursul nopții, în cluburi, baruri și discoteci pentru a preveni și combate consumul de substanțe care pot dăuna grav sănătății, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

”Oferim, cu mare drag, sfaturi pentru o vacanță în siguranță, iar cu tinerii discutăm și pe teme precum disparițiile, consumul de alcool și substanțe psihoactive. În concluzie: te vrem în siguranță!”, a transmis și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ieri, în intervalul orar 19.00-22.00 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița – Biroul Ordine Publică și Biroul Rutier, sprijiniți de polițiști din cadrul Compartimentului Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, jandarmi, elevi din cadrul școlilor de poliție și specialiști ai Centrului de Prevenire Evaluare Antidrog Bistrița-Năsăud au efectuat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului și consumului de droguri, precum și prevenirii victimizării minorilor.

Astfel, polițiștii de la Prevenirea Criminalității, Siguranță Școlară și specialiști ai Centrului de Prevenire Evaluare Antidrog Bistrița-Năsăud au informat 24 de reprezentați ai localurilor frecventate de tineri, cu privire la obligațiile pe care au în legătură cu aceștia (consumul de alcool, tutun, substanțe psihoactive). De asemenea, polițiștii au interacționat cu peste 120 de tineri cărora le-au atras atenția asupra riscurilor și consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive.

Polițiștii de ordine publică, împreună cu jandarmi au fost prezenți și în zona parcurilor, zonelor de agrement, a mall-urilor, unde au legitimat peste 30 de persoane și au oprit pentru control 11 autovehicule, iar conducătorii acestora au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1.000 de lei.

1 comentariu

  • Recidivistii angajati ca oameni de ordine pe la cluburi si discoteci ajuta organele sau si au mai luat o slujba de merchandiseri de rahaturi? Sau fumeaza impreuna cu organele?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.