Fordaq, comunitatea forestierilor din România, a anunțat că o inițiativă legislativă propusă de Liviu Dragnea în domeniul pădurilor, privind interzicerea...
Actualitate
”PSD-ul viitorului nu poate fi condus de Viorica Dăncilă!”, ”personaje ca și Mitralieră sau Codrin Ștefănescu ar trebui să devină istorie! (…) Etapa...
Sâmbătă 15 iunie, deputatul Cristina Iurișniți și echipa USR Bistrița-Năsăud vor participa la Țibleș Maraton, în zona comunei Bichigiu. ”Echipa USR Bistrița...
Patru mașini au fost implicate într-un accident pe DN 17, pe podul de la intrarea în Beclean. În autoturisme se aflau opt persoane, dintre care doi copii. Din...
TeraGlass, compania care deține portofoliul de tâmplărie termoizolantă al Grupului TeraPlast, şi-a consolidat prezenţa pe piaţa internațională, cel mai mare...
Aplicarea, în cadrul unui scenariu tactic, a tehnicilor și procedurilor învățate pe timpul participării la Cursul de acordare a primului ajutor (Combat...
(FOTO) Ierarhia celor mai pricepute servicii voluntare și private pentru situații de urgență din județ a fost stabilită duminică în urma concursurilor...
Cu întârziere de aproape o lună față de data prevăzută de legislație și după ce au terminat cursurile, elevii care au absolvit clasa a VIII-a află câte clase...
Programul „Rabla pentru eletrocasnice” a avut un succes peste aşteptări, înregistrându-se peste 73.000 de cereri până la sfârşitul lunii trecute, pentru...
Zona din Piața Decebal în care vindeau producătorii a fost descoperită, iar mesele mutate, urmând să înceapă lucrările efective de curățire, vopsire a...
La Biserica Protopopiatului Ortodox Bistrița, de la Coroana, a avut loc a X-a ediție a Reuniunii corale ”Bartolomeu Anania”, în organizarea Centrului Cultural...
Marți 11 iunie, la împlinirea a 11 ani de când Biserica Evanghelică din Bistrița a fost cuprinsă de flăcări, în fața celui mai important monument istoric al...
Rareş Buhai, cel mai medaliat olimpic român la competiţiile internaţionale de informatică și totodată cetățean de onoare al Bistriței, a absolvit prestigiosul...
Viceprimarul Cristian Niculae a postat pe Facebook precizări și lămuriri în ce privește asfaltarea străzii Narciselor despre care un cititor Timp Online a spus...
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier petrecut aproape de miezul...







