Doriți să vă vizionați filmele și serialele la cea mai bună calitate a imaginii? V-ați săturat să nu puteți aprecia detaliile imaginilor de pe televizor? Cu...
Actualitate
”După părerea mea, un pic, acum operează dictatura funcționarului. Adică trebuie să faci ce spune el. Nu cred că așa trebuie lucrat. Aparatul este în slujba...
Primăria Bistriţa organizează în data de 25 noiembrie, ora 10.00, la sediul din Piaţa Centrală nr. 6. licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea...
Polițiștii rutieri bistrițeni au continuat acțiunile pe raza întregului județ. O atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența...
178.000 de elevi vor primi sprijin alimentar la nivel național prin Programul ”Masă caldă”, numărul unităţilor de învățământ fiind suplimentat de la 300 la 450...
Clubul Cultural ”CoșBook” al Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud va fi gazda unei noi ediții a programului ”Poezia muzicii, muzica poeziei”, invitat fiind...
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, fac luni 83 de...
La Bistrița a avut loc ediția cu numarul 6 a Memorialului ”Alexandru Vrăsmaș” la șah rapid. La competiția organizată de Asociația Șah Club Bistrița în...
Culorile neutre și tonurile de pământ sunt la modă în acest an în ce privește amenajările interioare, cele mai importante fiind variantele de alb, ivoire, bej...
Noua ordonanță pe energie, care păstrează tarifele pentru consumatorii casnici cu consum redus și prevede un nou tarif plafonat pentru cei care consumă peste...
Numărul de locuințe tranzacționate începe să scadă la nivel național, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Din luna iunie...
Încă un magistrat din Bistrița-Năsăud se va retrage la pensie începând cu jumătatea lunii noiembrie după ce Președintele României, Klaus Iohannis, a...
Potrivit unui comunicat al companiei, producătorul Carl Wilhelm Clasen GmbH retrage voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor...
Salariații din instituţiile şi autorităţile publice vor avea o minivacanță de cinci zile cu prilejul sărbătorii de Sfântul Andrei și a Zilei Naționale a...
Amenajarea bordurilor scuarurilor de pe Bulevardul Republicii din Bistrița a avansat, rămânând de realizat mici retușuri în zona interioară a acestora...







