Social

ADI Deșeuri: Verificăm și sancționăm, dacă e cazul, pentru ca lucrurile să se îndrepte

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică permanent modul în care cetățenii fac colectarea selectivă a deșeurilor în gospodăriile lor, iar acolo unde se ignoră regulile stabilite de legea română și europeană sunt aplicate sancțiuni cuprinse între 100 lei și 300 lei, informează ADI BN.

”Continuăm activitatea de verificarea a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile. Abaterile pentru care se aplică sancțiuni sunt: deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri menajere; deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri provenite din construcții; punerea deșeurilor reciclabile curate în pubela neagră, destinată fracției menajere; nerespectarea inscripționărilor de pe recipienții de colectare prin depunerea altor tipuri de deșeuri decât cele prevăzute.

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat și continuă să facă multe campanii de informare și conștientizare, în care explică oamenilor cum trebuie colectate corect deșeurile în gospodării, iar operatorul de salubritate Supercom SA ridică, în acest moment, orice tip de deșeuri de la poarta casei, fie în cadrul programului lunar de colectare, fie în cadrul campaniilor gratuite pentru deșeuri voluminoase sau vegetale, fie prin comandă directă la operator.

Cu toate că în ultimul an de zile colectarea selectivă a deșeurilor s-a îmbunătățit, încă foarte multe deșeuri cu potențial reciclabil le regăsim în pubela neagră, acestea ajungând direct pe groapa de gunoi. La fel ca și în alte țări din Europa, unde nerespectarea regulilor de colectare selectivă a deșeurilor este sancționată cu amendă, în județul Bistrița-Năsăud vom verifica și vom sancționa, acolo unde este cazul, pentru ca lucrurile să se îndrepte și legea să fie respectată.

Prin aceste măsuri urmărim creșterea cantităților de deșeurilor reciclate și implicit devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mare de deșeuri conform obiectivelor trasate de Uniunea Europeană. Astfel ne vom bucura de un mediu mai curat și mai sănătos pentru noi și pentru copiii noștri. Haideți să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, transmite ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

13 comentarii

  • In Germania nu se glumește cu selectarea gunoiului. Acolo ai greșit, ai plătit. Amenda de 300 de lei care se aplică la noi, mi se pare modică față de ce sancțiuni sunt prin alte țări pentru amestecarea deșeurilor. Dacă nu-i arzi la buzunar pe indolenți, nu respectă regulile. E momentul să se pună piciorul în prag și în acest domeniu.

    9
    8
    • Stau la casă și de mai bine de un an de zile toți din familie suntem atenți la colectarea selectivă. Nu e greu deloc, totul este ca o joacă. Am observat că de când colectăm selectiv, în pubela neagră care altădată era neîncăpătoare, rareori deșeurile ajung la jumătatea ei. Cu un pic de atenție, chiar oricine poate să facă acest lucru.

      12
      5
  • In tarile din Europa se aplica amenzi de foarte mult timp. De aceea acolo este curat, de ti-e mai mare dragul.
    Sper sa ajungem si noi macar la jumatate din gradul de civilizare al europenilor.

    5
    4
  • Cantitatea cea mai mare de gunoi se duce din oras (Bistrita) unde sunt foarte multe „gunoaie” care nu selecteaza gunoiul sau nu-l arunca in container, il lasa langa. Am intrebat autoritatile in scris (primaria, ADI Deseuri, Supercom) si le mai intreb – daca tot aveti camere amplasate la rampele de gunoi (SUNT FUNCTIONALE?) de ce nu va laudati cu sanctiuni, inca n-am vazut niciun „inspector” sa caute „indicii” prin gunoi si sa gaseasca vinovatii. Nici nu stiu cum arata un inspector. No ce sa zic – au sediu nou pe Pacii, poate nu vor sa se murdareasca. CAND SE VOR INCHIDE CONTAINERELE DE GUNOI? astfel incat sa nu mai vina tiganii sa caute in gunoi, sa faca mizerie si probabil sa dea vina pe NEPALEZI.
    Bine pentru MOCICOȘAGUL din oras nu sunt de vina doar institutiile mai sus amintite, suntem de vina fiecare dintre noi, daca tu parinte nu iti educi copilul sa nu arunce gunoiul pe jos, sa lasi curat dupa ce iesi la gratar, daca tu iubitorule de animale nu strangi dupa catelul tau, daca tu cetateanule nu iei atitudine cand vezi tigani care scotocesc prin gunoi si fac mizerie – ATUNCI CINE SA O FACA? Si mai visam la o tara ca afara…..
    Si totusi intreb: credeti ca ar fi oportun sa mai existe inca o institutie care sa monitorizeze activitatea primariei, Adi deseuri si Supercom pentru gestionarea „GUNOAIELOR”?

    7
    5
    • Containerele de gunoi au fost inchise, dar o minoritate etnica a vandalizat o mare parte din acestea pentru a scormoni mai departe in gunoi. Intrebarea adevarata este de ce Politia Locala nu a luat masurile ce se impun impotriva celor care au vandalizat acele inchideri. Si Politia Loacala are vreo 60-70 de agenti, care se plimba acum prin masini electrice prin Bistrita si o freaca la rece.

      9
      1
  • Din pacate civilizatia si educatia unora se poate face doar prin coercitie. De frica amenzilor, soferii respecta regulile. Asa trebuie si la deseuri.
    Poate asa nu vom mai vedea pe strazi atat de multe gunoaie.

    8
    3
    • 1: de „frica” amenzilor 4 din 5 soferi au telefonul in mana la volan. De cate ori nu vad politia trecand pe langa unul care CLAR ca buna ziua incurca circulatia, si nici nu se uita catre ei.
      2: Degeaba unii selecteaza, altii ii doare la basca
      3: Degeaba selectez, si o fac, si vine masina si le pune toate laolalta.

  • Am primit prin Asociațiile de proprietari chei pentru deschis containerele cînd vrem să aruncăm gunoiul, care containere,alea deschise permanent și scotocite de căutătorii de comori ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.