Luni, 18 aprilie 2011, de la ora 19, la GALERIILE “ARCADE 24″ ale Uniunii Artiștilor Plastici, bistrițenii îl vor putea asculta pe poetul Adrian Suciu care va citi din volumul său Viața fără urmări (ed. Brumar, Timișoara, 2010), cu participarea actrițelor Gabriela Chirilă și Camelia Codruța Rus.
Adrian Suciu născut la 21.12.1970, Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Între anii 1990-2000, ziarist (Echinox, Cadran, TVR Cluj, Monitorul de Cluj). Din 2000 este expert parlamentar, Camera Deputaților. Debutul absolut: Revista Tribuna, noiembrie 1990. Cărți publicate: E toamnă printre femei și în lume, poezie, ed. Echinox, Cluj, 1993. Singur, poezie, ed. Euphorion, Sibiu, 1996. Plus, pamflete jurnalistice, ed. Trimera Print, Cluj, 1997. Nopți și zile, poezie, ed. Arhipelag, Târgu-Mureș, 1999. Just so poems, poezie ed. Cartimpex, Cluj, 2000 (împreună cu Sorin Grecu). Din anii cu secetă, poezie, ed. Grinta, Cluj, 2005. Sex cu femei, roman, ed. Tritonic, București, 2008, ediția a doua 2009 (împreună cu Ștefan Doru Dăncuș). Viața fără urmări, ed. Brumar, Timișoara, 2010.
Volumul Viața fără urmări va fi prezentat de Alexandru Uiuiu și Oliv Mircea.
Sursa foto: facebook
Adaugă comentariu