(FOTO – VIDEO) A fost aglomeraţie pe Pârtia Cocoş din Bistriţa în primul week-end cu zăpadă în care s-a putut schia. Printre cei care au ales să-şi petreacă sâmbăta pe schiuri s-a numărat şi viceprimarul Cristian Niculae.
„Vă așteptăm și pe voi în zilele următoare pe Pârtia Cocoș, alături de sute de bistrițeni și turiști care au ales să aibă un week-end activ!
Zăpada este bună pentru schiat, iar telescaunul, cel mai modern din zonă, vă face urcarea ușoară și rapidă.
Puteți să veniți cu mașina sau, după cum știți, există curse regulate pe traseul – Stația nr. 55 (Unirea nr. 254) – Stația Pârtie „Cocoș” și retur.
În weekend, mijloacele de transport în comun circulă între orele 09.00-16.00, iar luni – vineri, între orele 09.00 – 16.00, 18.00 – 21.00!
Azi, până la ora 16.00, au fost achiziționate 412 skipassuri, dar este loc pentru toți cei care abia așteaptă să se dea pe schiuri!”, a scris viceprimarul pe Facebook.
Zapada a fost excelenta. S.a putut schia intreaga zi ! Ne bucuram din plin de partia Cocos!
Iarna e anotimpul meu preferat. Sincer, n -as fi crezut vreodata ca voi schia la 2 pasi de casa. Sa fie iarna, sa fie zapada.Hai afara la zapadaaaaa. Bravo, bravo..superrr
Alex, las-o mai moale !
Ai 7 zile din 7 la dispoziție să mergi.
De luni până vineri ai și nocturnă.
Alte pârtii nu au nocturnă și e bine și așa !
Esti unul dintre cei veșnic nemultumiți :)))
Muiați îs posmagii?
Vezi că „Muiați îs posmagii?”, la PSD se interpretează!
Ce are una cu alta ? Subiectul e pârtia …
sau vrei să ne spui că datorită PSD ului avem pârtia ?
Asta știm.
Ar fi mai interesant să aflăm despre realizările opoziției.
De fapt, care opoziție ? Am auzit că preia Daniel Suciu Organizația PNL Bistrița !
Se interpretează numai dacă scrii fix ca Creangă: Muieți-s posmagii? Dar nu-ți fă griji: Și la Bistrița pesedeii se prind greu.
Mare pișicher Creangă. Nu degeaba l-au dat liberalii afară din învățământ. Când se plimba cu Eminescu prin împrejurimile Iașului, de se uita lumea la ei ca la doi handralăi, Eminescu ridica des ochii la cer de zici că studia meteorologia declamând așa, ritos: L-am chemat în somn pe Kama – Kamadeva, zeul indic. Atunci Creangă, făcându-se că nu pricepe, înteba: Cum adică zeul lindic? Liberalii i-au dat afară din învățământ în același timp și pe Eminescu și pe Maiorescu. (Să n-audă pesediștii că le dau și lor idei). Creangă, a fost însă reprimit în școală după ce a scris Povestea poveștilor. S-au tăvălit de atâta râs toți, ca caii.
Partia este buna dar daca se facea un pic mai la stanga prin valea accea unde este padure poate nu se surpa asa repede si era mai lina pentru toata lumea , prima parte este prea abrupta, anul acesta poate se face teleski si pentru copii!
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Hai ca partia arara bine, se poate schia. Si vremea tine cu noi. Nu e rau deloc, putem schia atat de aproape de Bistrita.
Zapada a fost excelenta. S.a putut schia intreaga zi ! Ne bucuram din plin de partia Cocos!
Iarna e anotimpul meu preferat. Sincer, n -as fi crezut vreodata ca voi schia la 2 pasi de casa. Sa fie iarna, sa fie zapada.Hai afara la zapadaaaaa. Bravo, bravo..superrr
M-aș duce și eu dar am înțeles că în week-end e închis după 6 să se odihnească și bugetarii.
Lasă…stai acasa, nici o pierdere. Stai acasa si baga comentarii negative ca ne distrăm noi
Partia ii foarte buna,
Mi-a fost dor, se fac.imediat 15 ani de cand nu am mai ajuns la o partie cu familia
Alex, las-o mai moale !
Ai 7 zile din 7 la dispoziție să mergi.
De luni până vineri ai și nocturnă.
Alte pârtii nu au nocturnă și e bine și așa !
Esti unul dintre cei veșnic nemultumiți :)))
Muiați îs posmagii?
Vezi că „Muiați îs posmagii?”, la PSD se interpretează!
Ce are una cu alta ? Subiectul e pârtia …
sau vrei să ne spui că datorită PSD ului avem pârtia ?
Asta știm.
Ar fi mai interesant să aflăm despre realizările opoziției.
De fapt, care opoziție ? Am auzit că preia Daniel Suciu Organizația PNL Bistrița !
Se interpretează numai dacă scrii fix ca Creangă: Muieți-s posmagii? Dar nu-ți fă griji: Și la Bistrița pesedeii se prind greu.
Mare pișicher Creangă. Nu degeaba l-au dat liberalii afară din învățământ. Când se plimba cu Eminescu prin împrejurimile Iașului, de se uita lumea la ei ca la doi handralăi, Eminescu ridica des ochii la cer de zici că studia meteorologia declamând așa, ritos: L-am chemat în somn pe Kama – Kamadeva, zeul indic. Atunci Creangă, făcându-se că nu pricepe, înteba: Cum adică zeul lindic? Liberalii i-au dat afară din învățământ în același timp și pe Eminescu și pe Maiorescu. (Să n-audă pesediștii că le dau și lor idei). Creangă, a fost însă reprimit în școală după ce a scris Povestea poveștilor. S-au tăvălit de atâta râs toți, ca caii.
Partia este buna dar daca se facea un pic mai la stanga prin valea accea unde este padure poate nu se surpa asa repede si era mai lina pentru toata lumea , prima parte este prea abrupta, anul acesta poate se face teleski si pentru copii!
mai bucurati-va o saptamâna ca dupa aia vine ploaia.
prognoza de vinerea viitoare asta zice.
După zâmbetul lui Cuculae se pare că n-ar prea fi vrut la pârtie. Dar dacă partidul şi conducătorul o cere, schiem si-n iulie.
https://ibb.co/ykXBLfW
Lecție de botanică practică în politică.
În afara trandafirilor şi alte specii au țepe.
E curioasă spiţa omenească,
Ea are-un permanent recurs la spini,
Sub zodia română să tot crească
Berceni, patricieni şi severini.
atentie ! bostani pe partie