(FOTO) Construcția unui ansamblu de locuințe cu 115 apartamente pe strada Grănicerilor din Bistrița la nr. 19A a stârnit dezbateri aprinse la Primăria Bistrița unde locatarii blocurilor și caselor din zonă au venit să reclame ba că sunt prea înalte, ba că nu vor mai avea soare din cauza noilor construcții, ba că va fi prea aglomerată strada la ore de vârf.
Este vorba de un imobil alcătuit din 3 corpuri (corp A-B-C) în regim de înălţime D+P+4E+2ER cu un număr estimativ de 115 apartamente. Conform proiectului, parterul corpului A este prevăzut cu spaţii de birouri şi activităţi profesionale manufacturiere nepoluante, corpurile B şi C având funcţiunea exclusiv pentru locuire. Pentru locuinţele construite se va asigura un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă pe parcela proprie. Au fost prevăzute 123 de locuri de parcare din care 51 locuri – la sol şi 72 de locuri – la subsolul imobilelor.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Zonal ”Construire ansamblu de locuinţe colective în regim de înălţime D+P+4E+2ER şi amenajări exterioare” în municipiul Bistriţa, str. Grănicerilor nr.19A” a fost prezentat de arhitectul Flavius Muntean, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, el însuși bistrițean, proiectant al ansamblului.
”Premisele pentru care ne aflăm aici au fost trasate în 2007-2008 când zona era într-o formă incipientă ca dezvoltare urbanistică, inclusiv din punctul de vedere al dotărilor utilitare și de infrastructură. Am fost autorul studiilor urbanistice pentru Lidl (2007-2008), am fost și autorul proiectului tehnic și, cu această ocazie, am intrat în subiectul studiului întregii zone și am făcut și un studiu de amplu de circulație pentru toată zona de est. În 2007-2008 am făcut un proiect pentru un mall în adevăratul sens al cuvântului, cu o suprafață de peste 32.000 de mp, cu săli de cinema, proiect care a fost abandonat din cauza crizei financiare. Cunosc zona în detaliu. Am fost și autorul PUZ de la Kaufland. Atunci am fost promotorul unei breșe care să lege capătul zonei Ispirescu – Ștefan cel Mare de Grănicerilor pentru a se crea o posibilitate adiacentă pentru a debloca Calea Moldovei. Acest lucru s-a realizat odată cu proiectul galeriei comerciale edificate în 2018. A fost o prognoză de a încărca strada Grănicerilor ca o alternativă de trafic. Acum suntem într-o dinamică a lucrurilor. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani, trebuie să recunoaștem că orașul s-a schimbat și că zona aceasta care era virgină s-a transformat și ea”, a spus arhitectul.
Potrivit acestuia, în zona inclusiv cele două blocuri noi care au fost ridicate în zonă au fost cuprinse în PUZ în regim de S+P+2+M, ”ele ulterior suferind o derogare așa încât s-a realizat un regim de înălțime mai ridicat”.
”Vin din Cluj în care regulile urbanistice sunt de-a dreptul draconice, iar eu mi-am fixat chiar o limită mai dură. De la limita blocului până la limita proprietății eu respect înălțimea h/2, după care mă retrag cu cele două etaje exact în limita stabilită de PUG Bistrița. Inclusiv toată zona de parcaje e realizată încât lucrurile să fie respectate la virgulă. Eu nu am permis să ies din sfera urbanistică pe care o promovez. PUG-ul permite să se realizeze un regim de înălțime de P+4. Având în vedere calitatea zonei mixte, am hotărât, în spiritul promovat de PUG, să fie două etaje retrase conform reglementărilor PUG fără niciun fel de șmecherii. Toate regulile urbanistice sunt respectate riguros. La acest S+P+2+M (blocuri ridicate de Marius Negrea de la Consult Imobil -n.r.), S înseamnă două treimi îngropat în subsol și maxim o treime suprateran. Înălțimea acelor două imobile este undeva de 2 metri, sunt 18 trepte, de încă un nivel. Aceste două imobile au aproape regimul de înălțime al nostru fără să fie etaj retras, iar la gemulețul de sus se vede că e un nivel în plus. Deci înălțimea este aproape ca cea pe care o propunem noi, fără etaj retras, plus că regula înălțimii h/2 nu se respectă. Nu am fost foarte fericit că a trebuit să răspund unor sesizări, făcute în 2 sau 3 rânduri. La a doua serie de intervenții am văzut că sunt ridicate aceleași probleme la care eu deja am răspuns și am văzut că au fost ignorate răspunsurile mele în sensul că am spus despre regimul de înălțime, problema traficului și urbanism”, a spus arhitectul.
Inspectorul de zonă Carmen Mihuț, consilier superior la Serviciul de Urbanism al Primăriei Bistrița, a spus că, din punctul său de vedere, ”e un pic cam înghesuit acolo totul și din cauza blocurilor existente pe partea spre Kaufland și a zonei în sine, care e locuire individuală și parțial doar L3 o bucată din lot”.
”Mi se pare puțin cam înalt regimul de înălțime, îngrămădit, și o să aglomereze toată zonă cu 115 apartamente plus că va urma încă un PUZ la 21 cu 95 de apartamente. Vor fi 200 de apartamente cât nu are acum toată strada. Dezvoltatorul își vede interesul, oamenii din zonă vor rămâne cu avantaje sau dezavantajele create pentru că acolo trebuie să se extindă rețeaua de apă. Ei au acord cu cele 4 blocuri de la Kaufland, dar va fi o problemă. Proprietarii blocurilor de la Consult Imobil, după părerea mea, nu ar avea de ce să nu își exprime acordul întrucât blocurile au fost proiectate la o anumită distanță după un PUZ aprobat în 2010 și modificat în 2011 pentru regimul de aliniere spre latura vestică, chiar spre proprietatea dezvoltatorului de acolo, care era teren de construit. Acele blocuri au fost ridicate la 5 metri de proprietatea aceasta, iar dezvoltatorul face la 8 metri. Cei care au făcut la 5 metri sunt acum nemulțumiți, deși nu ar avea de ce”, a spus inspectorul de zonă.
În discuții au intervenit și locatarii blocurilor gri, construite de Consult Imobil. În numele lor a vorbit mai întâi o doamnă care a spus că ei nu sunt sunt împotriva ridicării unui bloc, ci a ”unei clădiri cu înălțimea de 7-8 etaje conform arhitecților” pe care ei i-au consultat, întrucât consideră că aceasta va fi precedent și vor mai cere și alții voie să ridice clădiri atât de înalte, se va îngreuna circulația fiind multe apartamente, în zonă se află și unitatea militară și se va ridica și un centru integrat pentru permise și înamtriculări. Ea a cerut ca viitoarele construcții să fie mai prietenoase cu mediul.
Arhitectul i-a răspuns că blocul nu va avea înălțimea unuia de 7-8 etaje și a argumentat: ”Noi cu proiectul nostru venim cu cota parterului undeva la cota parcării de la Lidl. Nu ies cu un nivel ca la blocurile unde locuinți, unde aveți 2 metri. Cota zero pleacă de la circa parcarea Lidl și va fi o dală liberă, verde. Nu am două nivele și subsol și demisol, am un singur nivel pseudodemisol, dar nu umflat. Va fi unul liber în care sunt parcări. Nicidecum nu e 7-8. Aș vrea să meargă cineva să facă înălțimea cornișei la blocurile unde locuiți și a imobilului meu și să vedeți că sunt aproape egale și nici măcar nu aveți etaje retrase. Sunteți pe P+6, noi suntem pe P+4 și ne retragem. Suntem pe zona L3 unde minim 30% este acordul vecinilor și îl avem, acord notarial. Consider că proiectul meu cu blocurile verzi sunt mult mai prietenoase decât aspectul cromatic al blocurilor în care locuiți, care sunt extrem de agresive. Acest verde e mult mai relaxant decât acel gri cu roșu și cu negru. Ați cerut să ne întoarcem la P+2, dar încă o dată vă spun: PUG-ul votat, care a devenit lege, ne permite P+4 și două retrase fiindcă suntem în zonă mixtă. Suntem în spiritul legii. Nu cer nimic în plus decât limita pe care ne-o permite PUG-ul. Eu nu am încercat să fac nimic necuvenit”, a spus Flavius Muntean.
Altcineva a spus că strada Grănicerilor este foarte îngustă și aproape că este ocupată o bandă de mașinile parcate, iar traficul se aglomerează la ore de vârf, dar arhitectul i-a răspuns că peste tot în lume traficul este aglomerat la ore de vârf și nu s-au găsit soluții pentru rezolvarea acestei probleme.
Viceprimarul Sorin Hangan a spus că, dincolo de orice, aleșii trebuie să respecte legea: ”O treime este L3 unde din start poate face P+4 plus etaj retras că aceasta spune PUG-ul. Semnul de întrebare care mi s-a ridicat a fost atunci când am văzut că cei mai mari opozanți sunt din blocurile învecinate din L3. Pot să fiu de acord să se facă o măsurătoare și nu sunt de acord ca acest imobil să fie mai înalt, dar, în același timp, nu mi se pare deplasată dorința de a avea același regim de înălțime. Nu mi se pare în regulă să construiască nici mai înalt, nici ca noi să nu lăsăm să construiască la același nivel de înălțime. Am observat că cetățenii, după ce și-au rezolvat ei problemele, se opun unor situații. Să nu îi dăm același regim de înălțime nu mi se pare drept și cred că legal nu putem. (…) Trebuie să învățăm să trăim împreună. Vizavi de trafic, să știți că și în Florența sunt intervale de timp în care nu intri mai repede de o oră și jumătate. Va trebui să ne străduim și să ne suportăm unii pe alții. Avem nevoie de o șosea ocolitoare cât mai repede cu putință. (…) Eu am cumpărat o casă cu mulți bani, m-am trezit cu un bloc cu 8 etaje peste doi ani la 7,80 metri de festreastra casei mele. Când am văzut că se construiește, am înnebunit ca dumneavoastră, dar, după 10 ani, m-am obițnuit așa de tare încât mă deranjează dacă nu iese vreo vecină la etajul 5 pe balcon când fac eu plajă pe iarbă. Obișnuința e a doua natură a noastră. Mi s-a părut că aici distanța între ceea ce se construiește și vecinătăți este chiar de bun simț”.
Dezbatere online poate fi urmărită AICI.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Zonal ”Construire ansamblu de locuinţe colective în regim de înălţime D+P+4E+2ER şi amenajări exterioare” în municipiul Bistriţa, str. Grănicerilor nr.19A” nu se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 25 februarie 2021.
Lăsați oamenii să construiască, lucrul acesta generează locuri de muncă și dezvoltarea orașului. În plus mai multe locuințe, înseamnă prețuri scăzute la apartamente. Nu mi se pare normal să vedem boscheți și garduri prăbușite în oraș,de zici că suntem în Bangladesh.
Administrația Psd a blocat cât a putut dezvoltarea orașului și a ales pe sprânceană dezvoltatorii care aveau voie să facă blocuri în oraș. Pentru aceștia nu au existat restricții, nici nu i-a oprit nimeni pentru regimul de înălțime.
Am avut speranțe mari în actuala administrație, am crezut că aprobările și autoritățile se vor putea obține mai repede și mai ușor, însă observ că perpetuează modelul Crețu în urbanism.
Aduceți canalizarea, asfaltul și pistele de biciclete în noile cartiere ale Bistriței. Nu mai aruncați bani noștri pe prosti ca pârtia de schi cu roklercoaster, reabilitarea ștrandului care a fost deja reabilitat, stadioane de fotbal și liniinii verzi de care nu are nevoie nimeni.
https://timponline.ro/peste-o-suta-de-strazi-din-bistrita-excluse-din-programul-de-extindere-a-retelelor-de-apa-si-canal/
ADICA SA NU ASFALTEZE STRAZI PRIVATE DAR IN SCHIMB IZOLEAZA BLOCURILE PRIVATE?????????????
asta e ca o scuza de om prost
om politic niciodata
Trebuie lasati sa construiasca… Sunt bistriteni de ai nostrii, care si-au rupt spatele muncind prin strainataturi… si cu bruma de bani stransi cu sudoare… vor sa faca o casuta… pentru,, famiglie”.. Cinste lor… iar vecinilor cei rai.. sa le fie rusine…
Este bine că se face câte ceva. Blocurile pe dealuri și casele în oraș era tipic românesc, apoi în fiecare dimineață toți pornesc mașinile și apoi să vezi aglomerație. Așa se vor obișnui să mai umble și pe jos.
Primăria este unul dintre beneficiari acestor construcții. Ar trebui să știe că apartamentele aduc venituri la bugetul local pe termen lung, în plus se dezvoltă zona. Să le ceară dezvoltatorilor să facă și un drum în zonă, pentru a putea ajunge mai repede pe Calea Moldovei.
Strada Grănicerilor trebuie prelungită până în Unirea ca si alternativă de trafic pentru a ajunge în zona complexului de agrement din Unirea. Este esențial ca această alternativă să fie creată acum, obligatoriu cu pista de biciclete. Altfel sală, de sport, aqualand, stadion, pasunea cu peri Lions, toate sunt degeaba.
Trebuie asfaltată și adăugat pista de biciclete pe strada Aerodromului care să unească centru uniri de viitoarea sală polivolentăcă că toate aceste lucrări sunt făcute pe PĂMÂNTUL NOSTRU a celor din UNIREA și nu a celor din Bistrița sau Ghinda și noi ar trebui să beneficiem prioritar de aceste lucrări măcar atât dacă nu am fost despăgubiți că ni sau luat pămînturile cu japca !!!!!!!!!!!!!!!!!!
cetateanul cu sacul in caruta E mai smecher ca PUGUL!!!
asta ca e democratie!
democratia PWLII!!
D-l arhitect Flavius Muntean pare un tip simpatic .Odata pentru ca nu s-a laudat cu titlurile stiintifice desi cred ca le are daca preda intr-un institut de specialitate.A doua ora mi-a placut cum si-a laudat „creatia” intocmai cum isi lauda cioara puiul cel urat , care pentru ea pare cel mai frumos din lume. Folosind un limbaj (de lemn) din lumea arhitectilor i-a dat gata pe toti. Blocul are structura D+P+4E +2ER dar va avea o inaltime la fel cu blocurile lui Marius Negrea , celebrul „haiduc imobiliar” pentru care nimic nu este imposibil in Bistrita , avand structura S+P+2E+M. Mai , sa fie !? Ia sa initiem un mic rationament. Daca facem abstractie de subsol , demisol si parter am avea o egalitate matematica de genul : 4E+2ER = 2E+M. Daca admitem ca M -ul d-lui Negrea ar avea inaltimea comparabila cu inaltimea unui etaj retras al d-lui Muntean atunci ajungem la egalitatea 4E +1ER (imobil Muntean) = 2E (imobile Negrea). Aceasta egalitate este desigur absurda si d-l cadru didactic va pacaleste domnilor! Ar putea fi adevarata numai daca inaltimea apartamentelor este mult mai mica decat ar fi necesar. Dar se poate orice pentru ca niciodata nu intreaba nimeni ce inaltime au apartamentele ci doar ce suprafata au. Blocul va avea culoare odihnitoare si se va incadra perfect in peisaj.Recunosc ca pe mine m-a dat gata d-l arhitect cand a explicat ca dansul nu are doua nivele (subsol si demisol) ci are un singur nivel , pseudodemisol , dar desigur , nu umflat ! In ce-l priveste pe d-l Hangan este clar ca tine „cu ursul” , explicand clar ca s-a obisnuit cu noile provocari si este gata sa pozeze nud (pentru vecinele de la etajele superioare) daca se cere. Prin asta transmite clar ca se vor obisnui si vecinii noului ansamblu cu „noile provocari”.Pledoaria d-lui vice seamana cu indemnul rabinului pentru evreul cu multi copii care nu era multumit cu spatiul domestic dar dupa ce la indemnul rabinului a bagat in casuta mica si gainile si cele doua capre a vazut ca poate fi mai rau , iar dupa ce a scos animalele din casa s-a simtit perfect . D-l Hangan explica cu multa „intelepciune” ca obisnuinta este a doua natura.Pozitia vecinilor este foarte clara . Ei nu ar vrea sa se construiasca imobilul dar la fel de bine stiu ca nu depinde de ei. In ce o priveste pe d-na Carmen Mihut nu pot sa fiu de acord cu pozitia manifestata in acest caz. Oamenii de rand pot spune ca „treaba” este cam inghesuita etc. Din partea unui specialist este inadmisibila o astfel de pozitie. Opinia specialistului trebuie sa aiba la baza norme , normative , legi . De la dansa si de la arhitectul sef consilierii locali asteapta iluminarea! Se poate sau nu se poate si daca nu se poate de ce nu se poate etc. In final indemnul meu ar fi sa se verifice totusi treaba cu inaltimea care nu pare a fi cusera.In rest sa se faca daca trebuie.Domnilor , masurati , masurati si apoi construiti! Iar cand inaltimea imobilului ajunge la inaltimea blocurilor construite opriti-va ! Asa poate nu se vor mai realiza cele doua etaje retrase sau unul (din doua). Asta e opinia mea.
Cei mai multi comentaci doresc cu orice chip sa se construiasca cu nemiluita fara un studiu serios de piata de cerere in primul rand si fara studii aprofundate de trafic si nimeni nu se intreaba in comentarii daca utilitatile fac fata. Despre gradul de poluare si discomfort nici nu mai vorbim. Va doriti cu orice pret sa stati cu nasul in tevile de esapament si la sanatatea voastra nici nu va ganditi. In scurt timp Bistrita va fi un oras sufocat si de constructii fara noima si de masini. Deja pe Calea Moldovei este belea mare sa o parcurgi. Dezvoltare de dragul inghesuielilor numai niste fraieri isi pot dori . Bistrita boema isi pierde prea repede statutul. Pandemiile care se vor abate pe omenire vor fi cauzate tocmai de la ingramadeli urbane facute din lacomie si care se vor rasfrange direct in viata comunitatilor afectandu-le grav starea de sanatate , mintala si vor genera conflicte in zone supra populate.
@ veveritz, Bălane iarăși tu ?! Autirizația ?!
TU CUM TI-AI FACUT CASA IN CURTEA AIA INGHESUITA?
Ba tu vrei parcari etajate intre blocuri si nu mai vrei masini in oras?
Cum …la mea tu vrei parcari etajate si nu mai vrei masini ca au tevi de esapament?
dar pentru cine vrei sa faci parcarile etajate in loc de puncte termice?
Hotaraste-te sau…te angajez la Primarie la salubritate sa numeri gropile din asfalt?
Sper ca acolo sa nu cauti dileme ca toate sunt …vechi!
Cele doua șefe urbanistice de ce nu si au spus punctul de vedere, ca mari specialiste ce sunt?
S au au fugit iarasi?
Cum sa se puna rau cu dezvoltatorii fata de care au anumite afinități.
Ar trebui sa le fie rusine , incaseaza un salariu aproape dublu fata de inspectorul de zona, macar acesta a avut un punct de vedere.
Sper sa nu aibe repercursiuni din partea sefelor.
Ma bucura faptul ca sunt băgați si acestia in seama nu ca fostul vataf OTC.
Acuma ca nu piate multumi pe toti dezvoltatori si arhitecti care fac legea in oras este altceva.
Sa auzim de bine
Domnule primar nu va lăsați manevrat si intimidati de acestia.
Se construieste mult pentru ca e cerere in piata. In momentul in care dezvoltatorii nu vor mai vinde, nu vor mai construi. Sa nu fim ipocriti, toti care muncim in privat speculam o nevoie in piata, la fel ca si dezvoltatorii. Acuma, de ce se ingramadesc toti in oras si nu se dezvolta si alti poli urbanistici, gen Sarata, Sigmir, tine doar de viziunea, interesul si open mind-ul celor din Primarie.
Si in Unirea sau Sigmir daca vrea cineva sa construiasca iesa TARU cu porcii la primarie si nu mai construieste nimnei nimic
Arhitecta șefă și șefa de serviciu urbanism au fugit din sală. Se poate constata in acest caz, care este respectul acestora pentru locuitorii acestui oraș.
Nu și Da;
cu mențiunea că, un oraș înseamnă printre altele și blocuri, aglomerație, trafic. Cei care au crescut la țară, înțeleg, se acomodează mai greu. Însă, nu-mi doresc să rămânem un oraș-orășel sătesc (cândva, o personalitate importantă din Cluj spunea că Bistrița este un oraș rural). Imaginați-vă că dacă în Cluj, la aproape orice decizie de dezvoltare de tip urban ar fi sărit mereu cu comentarii „vecinii”, ecologiștii sau nu mai știu ce grupări, nu ar fi ajuns azi la nivelul la care este. La noi, dacă faci blocuri în oraș, nu e bine (trafic, umbră, agresivitate ș.a.m.d.); dacă faci afară din oraș, nu e bine (puz, pădure, deal, vale ș.a.m.d.). Îmi doresc o Bistrița oraș modern. Da, cu mulți copaci și spații verzi, cu drumuri, trotuare și borduri „la ață”, canalizare și iluminat „la cheie”, zonă industrială prosperă, dar și cu blocuri cu 10 etaje, magazine și pârtie. P.S. Îmi doresc oameni competenți în primărie (viziune, administrație, bun gust și bun simț etc.) și mai puține taclale „pe la colțuri” de „drumul satului”. P.P.S. Sunt un mare admirator al satului românesc, în toată complexitatea lui (deși am crescut la oraș); îmi e dor de generația părinților noștri crescuți la țară, harnici și cu bun simț. Din păcate, politicul (?) ne-a înrăit și învrăjbit într-o mare măsură…
Și blocuri cu parcările arondate – dacă este posibil la subsolul blocului – astfel nu o să mai fie făcută delimitarea dintre trotuare și străzi făcută de automobile. Avem nevoie de parcări etajate sub /supraterane. Pentru a aerisit orașul nu înseamnă neapărat că nu se pot construii blocuri…se pot face blocuri cu 10…15…etaje dar cu mult spațiu verde între ele, dacă este posibil „blocuri verzi” și cu parcări etajate arondate. Astfel spațiul pentru piste de biciclete, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport nu o să fie ocupat de autoturisme parcate.
Corect. Parcările arondate blocurilor sunt esențiale.
Dezvoltatorii construiesc pentru ca este piata si cerere. Cererea ridicata este in oras, nu in afata lui. Daca un vecin nu vrea sa se mai construiasca nimic in jurul lui, vine si face scandal in comisia de urbanism, sau „plange” pe diverse pagini de facebook si este bagat in seama de primar. Intrebarea mea catre autoritati: pe clienii care vor sa cumpere apatamente in oras si nu pe dealuri cine-i protejeaza?, ca ei nu se plang. Un oras ca sa se dezvolte are nevoie si de blocuri.
P.S. Faptul ca nu sunt utilitati optime pentru dezvoatare, asta nu e vina „imobiliarilor” asta denota lipsa de viziune si impotenta autoritatilor. Sa stiti ca de multe ori Primaria a rezolvat multe din aceste probleme pe spatele acestor imobiliari, (de ex. se poate vedea ca au montat posturi trafo in cartierele in care au construit).
Pentru toti cei ce se opun construirii de blocuri. Voi sunteti niste fraieri, manipulati de niste vecini care cred ca daca se mai fac cateva blocuri infunda canalizarea sau nu mai iesiti cu masina din parcare!
Gresit
IDEEA E ALTA
voi nu ati vazut ca politica peneleului la nivel de tara e sa opreasca toate dezvoltarile astea interne FOLOSINDU-SE CA VOR SA AERISEASCA ORASUL
In spate sunt dezvoltatorii IMOBILIARE CARE AU DEJA PUZURILE SI LEEE FRICA …CA NU AU UNDE SA VANDA
Constructiile înseamnă dezvoltare!!!
Ce atâta poveste de kkat!!!
Normal ca vecinu nu vrea sa fie gălăgie, mizerie și după aia aglomerație lângă el! Nu mai e el stăpânul pe acolo, dar asta e viata, dezvoltarea!!
Creste infracționalitatea, gălăgia, mizeria, poluarea, dar toate astea însemna pana la urma bani și bunăstarea tuturor!
Vrei liniște? Mută-te la tara, sau fă-ți casa la tara și te retragi în weekend și concedii
Dlui Leo ma vad obligat sa-i dau inca o data dreptate.Viata face ca si eu sa,l cunosc pe dl Arhit.Flaviu M.Si sa afirm ca in ciuda titlurilor, arhitectii raspund la comenzilor celui ce plateste.Cei ce comenteaza de pe margine raman cu ideile lor si…cainii latra ,ursul trece! Cat timp oamenii nu vor fi uniti MARII DEVOLTATORI ISI VOR FACE TREABA! Daca Primarul Turcu se va lasa intimidat de aceste mafii ,va sfarsi lamentabil!
@Leo Leo, pe de o parte încerci să fii obiectiv, iar discursul este clar că aparține unei persoane avizate, incontestabil, dar pe de alta parte scoți în evidenta o subiectivitate pe care nu o înțeleg, păi dacă măsurăm imobilul existent de la teren amenajat la cornișa, este evident că sunt mai mult de 20 de metri (Cross my heart), așa că imobilul propus tot pe acolo va fi, adică nu vorbim de un avizat D+P+2E+M, ci poate de un realizat P+6E cel puțin ca înălțime. Hai să spunem lucrurilor pe nume, vorba ta, și BTW chiar nu țin cu „ursul”…
… Serios? De asta etajele acelea retrase au creeat niște „balcoane” chiar cele mai generoase din tot orașul, sictir că numai de rău vorbești, dar de ce nu spui adevărul măcar dacă tot ai deschis gura… Ești invidios cumva pe cineva?
E vina ta că nu pricepi limbajul tehnic, nu spune că bate câmpii (nu câmpi cum afirmi….
D-le Urs /ours/bear /medve etc. Problema se va rezolva punand imobilul cel minunat intr-n fel de groapa (desigur , nu chiar cat Groapa Marianelor din Oceanul Pacific… ) , astfel incat sa nu depaseasca inaltimea blocurilor cenusii ale d-lui Negrea . Asa toata lumea va fi multumita. Cea ce era de demonstrat ! Cota zero la arhitecti se aranjeaza in asa fel incat sa iasa oricand din situatii jenante , ca cea de fata. Ce am spus eu in comentarul de dimineata era un punct de vedere strict personal , legat de o logica elementara si nu are nicio legatura cu arhitectura. Pentru cine are un dram de minte este clar ca o cladire cu 6 etaje nu poate avea aceasi inaltime cu una avand 3 etaje , la aceasi cota zero amenajata. Si cu asta , basta. E suficienta o bota la un car de oale sparte.
@Leo Leo, apreciez franchețea și diplomația răspunsului și personal cred încă în bunul simț comunitar, feelingul meu este că „lucrurile se vor așeza” vorba ceea, al doilea meu feedback anterior era pentru @Granicer, care este dealtfel cam prost informat, părerea mea mon cher, nu că este el prost. Atât, voie bună și bucurie!
Un comentac de serviciu ma intreaba cum mi-am construit eu casa in curtea aia inghesuita. Eu iti raspund . Curtea inghesuita are 706 mp teren liber intabulat pe mine si casa care se afla pe acel teren are 10 x 9 metri. Are si doua cai de acces din strada si pietonal si pt. masini . Nu incape ? Este inghesuita ? …..si in plus nu iau la nimeni soarele. Mai mult are absolut toate actele in regula .Nu crezi vino in vizita si primesti un cafei gratis.
a dracului… Toata lumea cu masina!!!Ai de mers 2 kilometri.. in masina toti… Meri dupa tigari… in masina… Se duc copiii la scoala… cu masina… Cand erau doar blocuri in oras.. acum 30 de ani.. toata lumea pe jos … si se circula… Mergeai de la Lama la Big.. si nu erau masini… Pe jos… Acum..!!! . a dracului… TOATA LUMEA IN MASINA!!!! Si ne plangem de aglomeratie..!!!