În perioada 14-17 mai, a avut la Gorizia (Italia) International Classical Guitar Competition ”Enrico Mercatali”.
Concursul aflat la cea de- a XII-a ediţie a devenit una dintre cele mai importante competiţii din Europa având în vedere numărul mare de participanţi, nivelul lor de pregătire şi exigenţele juriului alcătuit din personalităţi ale chitarei clasice: Hupert Kaeppel – Germania, Stefano Viola – Italia, Antonio Rumenovic – Croaţia, Adriano Del Sal – Italia, Eva Slokar – Slovenia, Franco Sareta – Italia, etc.
Concursul s-a desfăşurat pe 5 categorii de vârstă la solisti şi 2 categorii de vârstă la muzică de cameră.
Reunind peste 100 de participanti din peste 20 de ţări (Mexic, Australia, China, Germania, Norvegia, Polonia, Elveţia, Belgia, Rusia, Italia, Croaţia, Austria, Grecia, România, Israel, Ucraina, etc.), Alexandru Grecu, elev al Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” Bistriţa (pregătit de profesorul Valentin Pop), a participat la două categorii de vârstă diferite: categoria a II-a, adresată chitariştilor cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani, şi categoria a III-a, adresată chitariştilor cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani.
El a obţinut la categoria a-III-a premiul II, diplomă şi medalie de argint, iar la categoria a-II-a (Alexandru avand 14 ani) a ”primo premio absoluto”, medalie de aur şi trofeul ”Enrico Mercatali”, acordat numai celor care au o prestaţie excepţională.
Adaugă comentariu