”Zilele acestea se hotărăşte modalitatea de alegere a parlamentarilor şi aleşilor locali. Foarte puţine dezbateri şi o lipsă de reacţie nefirească a societăţii civile. Probabil mulţi au respirat uşuraţi după votul din noiembrie şi au impresia că, în mod natural, lucrurile întră în zona normalităţii. Nu e aşa. Membrii comisiei care elaborează codul electoral dau o nouă lovitură democraţiei şi pare că votul pe plen va fi o formalitate şi o frăţie între putere şi opoziţie. Adică în 2008 s-a renunţat la votul pe liste pentru că nu era bun, lucru confirmat de toată lumea, fie că vorbim de partide, presă, opinie publică, iar astăzi este introdus din nou”, a scris consilierul municipal PNL Alin Seserman pe Facebook.
El a adăugat că un sistem eficient trebuie să asigure reprezentativitate partidelor şi să reflecte cât mai bine opţiunea celui care alege. ”Sigur, este invocat faptul că actualul sistem (realizat de aceiaşi politicieni), s-a dovedit la fel de prost. Pentru ei acesta e argumentul. Pentru mine, asta nu înseamnă nimic. Înseamnă doar consemnarea faptului că actualul sistem nu este bun. Şi asta ştiu şi din propria experienţă. 40 de deputaţi din cei 60 din fostul PDL au obţinut mai puţine voturi şi totodată şi un procent mai mic în alegeri decât am obţinut eu. Şi totuşi ei sunt parlamentari, deşi nu au câştigat nici unul în colegiul unde au candidat. Asta nu înseamnă că revenirea la votul pe liste este bună. Un sistem eficient trebuie să ţină cont de două lucruri. Să asigure reprezentativitate partidelor şi să reflecte cât mai bine opţiunea celui care alege. Sigur că partidul are opţiunea lui, însă şi alegătorul trebuie să poată opta. Deci o listă propusă de partid, dar şi posibilitatea ca alegătorul să poată opta pentru un candidat sau altul. Adică fiecare candidat din listă poate fi încadrat într-o căsuţă de vot. Poate nu-ţi place primul pe listă, dar poate îţi place cel de pe locul trei. Am dat un exemplu. Unul simplu ar fi ca Senatul să fie ales uninominal, iar deputaţii să fie aleşi pe listă, dar tot Parlamentul să fie produsul listei de partid mi se pare un uriaş pas înapoi, plus o consolidare a baronilor locali. Diasporei de asemenea i s-a aruncat praf în ochi, iar despre candidaţii independenţi nu am aflat că li se oferă vreo şansă. Alegerea primarilor dintr-un singur tur de alegeri se face exact împotriva ideii de limitare a mandatelor a aleşilor. Şi ştim cine sunt ipocriţii. Însă nici urmă de opoziţie n-am văzut. Cât o să le mai cânte politicienii în strună acestor baroni, acestor primari care fac centre de informare turistică la capete de linie? Cred că mult şi bine pot toca banii publici, că politicienii le ştiu de frică în propriile campanii electorale”.
Consilierul local PNL a menţionat că ”prin alegerea primarilor din primul tur de scrutin, se confirmă de fapt dorinţa de a perpetua pe cei aflaţi la putere”. ”Şi să nu uităm că alegerea se poate face în condiţiile în care obţine 25% din voturi la o prezentă de 25%. Deci voinţa a sub 15% din alegători. Ca să nu mai discutăm ce se întâmplă în comunităţile mici şi sărace, unde funcţionează trioul format din primar, pădurar şi poliţist. Consecinţele, efectele pe care le produc astfel de legi, nu se simt decât în timp, însă fac ravagii pe toate planurile. Practic nu este democratic. Exemplele altor ţări nu sunt concludente. Poate în anumite ţări se potriveşte, dar la noi nu se potriveşte deloc. Ştim cu toţii care vor fi primii pe liste, nu? Şi aici şi în altă parte”, a comentat Seserman.
In sfarsit il cunoastem pe viitorul primar Alin Sasarman . El e viitorul primar … de la comuna Branistea .
Emil nu fi rau Alin este un om sincer,onest etc.,etc……. te rog decenta cu el…….
candidati voi daca le stiti mai bine !
Felicitari!!!
Dorel asa esti cum te exprimi………
Aine spor la munca .Esti intr-un”” BREND””bun.
D-le consilier nu te lua dupa mediocritati precum emil si dorel, care nu-si pot tempera frustrarile. Analiza D-voastra este una corecta. Un sistem bun de vot este acela in care partidul, dar si cetateanul decid viitorii decidenti politici. Partidul decide ordonand pe lista ( deci ii transmite electorului care sunt preferintele sale ), iar electorul, daca I se da posibilitatea, allege si el din lista. Sigur sistemul mafiotic politic romanesc care trebuie curatat de la radacina, asa cum tai iarba cea rea,nu doreste acest lucru. Cumva ar trebui fortat, dar suntem intr-un cerc vicios: legea trebuie respectata, dar legile le fac niste escroci politici. Sa speram ca realitatile viitoare vor rezolva si aceasta problema spinoasa. Va sugerez sa transmiteti observatiile Dvoastra catre asociatii precum Pro Democratia pentru a intervene ele. sau incercati sa declansati o dezbatere in ziare, reviste si la televiziunile de stiri. Succes in demersurile D-voastra
Sasarman are si el dreptate o data;actuala propunere legislativa privind alegerile,este un regres.Am ajuns sa trimitem in parlament indivizi care fac legea doar pentru interesul propriu.Nu stiu cum ii mai rabda pamantul!
Pe liste,locurile eligibile vor fi ocupate de indivizi pe care-i recomanda buzunarul,cotizatia catre seful de partid,capacitatea de a trage sforile.Ne distrug ultima speranta de a reforma prin vot clasa politica.
Aline,o sa „ti-o iei” de la crocodil! Nelutu Mexicanu’ saliveaza si impreuna cu el hoarda de lichele care la votul direct n-ar fi avut nicio sansa.Cum indraznesti sa-ti sabotezi seful?
Votul pe lista este o eroare majora,o grava abatere de la democratie.cand s-au speculat in presa respectivele modificari,mi-am spus ca opinia publica nu v-a permite asa ceva .Stupoare,insa,n-am auzit o pozitie ferma nici din partea liderilor politici,nici din partea „societatii civile”.Unde sunt luptatorii pentru democratie?Unde sunt fundatiile si asociatiile care se declara non profit si incaseaza bani buni declarandu-se vajnici aparatori ai democratiei?
Alin Seserman are dreptate și nu e prima dată când scrie argumentat și la obiect. Cum nu e prima dată când poziția sa face notă discordantă cu cea oficială a partidului. Mie mi se pare de apreciat, mai ales când vine vorba de astfel de subiecte care sunt importante pentru noi toți. Din păcate de cele mai multe ori verticalitatea asta nu e văzută prea bine de liderii partidelor și cei care se încumetă riscă să fie izolați. Vom vedea mai clar la anul, dacă partidul măcar îi va lua măcar în calcul candidatura la fotoliul de primar.