”În urmă cu trei ani, propuneam ca, în urma unei ofensive de susţinere a activităţii sportive, să numim Bistriţa ca un oraş al sportului. Echipă de fotbal în Liga I, tradiţie bună în handbal cu premise bune pentru echipa feminină, apariţia unei echipe de baschet şi a uneia de volei, rezultate foarte bune ale tinerilor tenismeni bistriţeni în ţară. Toate bune. Asta în planul performanţei. În planul mişcării sportive de masă se vedea uşor că tot mai multă lume se îndreaptă se acest mod de viaţă sănătos. Vedem sălile private de sport pline, bazinele de înot ocupate. Toate astea din iniţiativa liberă. Astăzi, când toată lumea face sport, când părinţii îşi duc copiii pe la toate cluburile, se pune întrebarea ce fac autorităţile? Cei care, de trei ani, ne explică pe toate canalele câtă preocupare au faţă de sport. Ponta dacă e filmat, sare la coş sau face poze cu casca de moto ori de câte ori e nevoie. Radu Moldovan, care avea nevoie de câţiva metri pătraţi de spaţiu pentru a aplauda la oficiala Gloriei, ne spune că el conduce o instituţie subvenţionată şi poate doar să aplaude. Ovidiu Creţu, după ce a aruncat cu milioanele de euro, constată că sub conducerea lui oraşul este pe ultimul loc în Transilvania, poate şi în ţară, la tot ce e mişcare sportivă importantă”, a scris Alin Seserman pe pagina sa de Facebook.
Consilierul local PNL întreabă de ce nu reabilitează municipalitatea bazele sportive aflate acum în paragină şi că toate proiectele sale legate de activitatea sportivă au fost respinse în CL: ”Noi suntem acum la nivelul unei comune obişnuite. Sportivii de la disciplinele individuale ştim că unii nu sunt de pe aici, ci doar înregistraţi aici, iar alţii au reuşit doar prin perseverenţă individuală. E oraşul abandonat. Vom analiza zilele viitoare şi celelalte domenii, care sunt la fel de “performante”. Bazele tradiţionale ale oraşului: Metalul, Mecanica, Liviu Rebreanu, Ario, CFR, Romtelecom, sunt paragină. Sunt fier vechi. I-am zis primarului, îi spun şi îl întreb şi acum de ce nu cumpărăm aceste baze? Hai să le aducem la un standard şi să le punem la dispoziţia publicului bistriţean. Am iniţiat de trei ori în 2014 un proiect prin care sălile de sport din incinta şcolilor să le dăm gratuit cluburilor şi asociaţiilor sportive care oricum nu prea îşi pot susţine activitatea sportivă. Majoritatea PSD & asociaţii m-a premiat cu un larg vot împotrivă. Am iniţiat proiectul care prevedea susţinerea şahului în şcoli, achiziţionarea tablelor de şah la şcoli, pentru copiii mici -majoritatea PSD & asociaţii – vot împotrivă. Pe urmă le-am cerut vot pentru proiectele de susţinere a cluburilor de tenis şi baschet pe care le-am iniţiat tot în 2014, tot de două ori – majoritatea PSD & asociaţii – vot împotrivă, ulterior votate de jumătate plus unu din consilieri, însă, fără nici o surpriză, atacate de prefect în instanţă ca hotărârea să nu poată fi aplicată nici astăzi. A urmat proiectul privind realizarea terenului de sport din incinta Colegiului Naţional ”Andrei Mureşanu” – majoritatea PSD & asociaţii – vot împotrivă. Am propus realizarea unui teren de sport în cartierul Subcetate. Răspunsul? N-avem teren. Deşi avem. Bun. Hai să cumpărăm teren. De doi ani am alocat bani pentru teren. Nu s-a întâmplat nimic. Despre ce să mai vorbim? Toate astea în condiţiile în care 4,5 milioane euro stau în Trezorerie blocaţi de Ovidiu Creţu şi PSD, iar ei mi-au dat următorul “argument”: NU SUNT BANI”.
Seserman are şi o serie de propuneri. ”Ce putem face cu aceşti bani, domnule primar? Şi nu neapărat cu aceştia. Eu vă propun următoarele. Gratuitate la toate şcolile din oraş pentru cluburi, asociaţii şi fundaţii cu activitate sportivă. Şcolile, în raport cu câţi bani primesc de la Consiliul Local, încasează sume mici de bani de la privaţi, însă aceste sume sunt mari pentru cei care le închiriază. Un cerc în defavoarea tuturor. Pe urmă propun achiziţionarea mai multor baze sportive prin negociere cu investitorii privaţi, care vor, bineînţeles, şi aducerea lor la standarde pentru a putea fi utilizate. Realizarea de terenuri de sport în fiecare localitate componentă a oraşului. Modernizarea bazei sportive ”Liviu Rebreanu”, a terenului de fotbal cu iarbă naturală. Punerea la dispoziţie a mai multor puncte termice, aflate în degradare continuă, celor care doresc să investească în noi săli de sport pentru înot, tenis de masă, fitness. Realizarea pistelor de biciclete. Pentru activitatea de tenis de câmp şi baschet, susţinerea cu câte 15.000 de euro fiecare. Pentru volei 25.000, pentru şah 10.000, table la şcoli plus susţinerea de activităţi, antrenorat, ş.a. Sumele nu sunt exacte. Pentru handbal 100.000. Avem două echipe de fotbal, una în Liga a III-a, una în Liga a IV-a. Ţinând cont că actuala echipă în acest an nu poate promova în Liga a II-a, are nevoie de un buget care poate varia în jurul sumei de 200.000 de euro. Susţinerea altor asociaţii, cluburi sportive care îşi depun proiecte pe Legea 350 sau pe legea sportului. Susţinerea celorlalte sporturi pentru care se realizează un buget aparte. Aşadar avem în total 385.000 euro susţinere activitate sportivă, plus alte obiective de realizat. Când am avut buget mai mic la Primăria Bistriţa, s-a cheltuit aproape un milion!! de euro, pe an, cheltuieli despre care astăzi nu ştie nimeni unde sunt. O risipă uriaşă de bani, aproximativ 5 milioane de euro în 6 ani la Primăria Bistriţa, bani care nu se văd deloc. Dimpotrivă, toţi au datorii. Plus că au fost daţi pentru fotbal milioane de euro, iar Primăria Bistriţa a avut zero drepturi în politica şi managementul asociaţiei”.
Concluzia sa: ”În mai puţin de două săptămâni aprobăm bugetul oraşului pe 2015. Putem să facem tot ce am propus. Asta fără populisme şi teorii. Sunt convins că sunt şi alte propuneri bune şi poate mai bune. Hai să le discutăm la modul serios. În public, deschis, nu la televizor şi acolo unde unii spun că de fapt eu şi noi nu vrem să se facă. Ce n-aţi făcut în şapte ani puteţi face anul acesta, domnule primar. Aveţi votul meu pentru toate aceste obiective”.
Foarte bine referitor la sport. Daca in bistrita este un teren de tenis pe care sa nu plateasca locuitorii orasului.Mintea slaba a acelor care ne conduc.Niste BADiUCI.
Asa este la Nasaud,Beclean si toate orasele.
Noroc cu citiva primari destepti care au facut la comunele lor terenuri sintetice pe care se poate juca fotbal.volei ,handbal,baschet si tenis.Bravo lor.Prin care-l includem pe primarul de la Spermezeu.
Aline asa este si la orase.Ciuma Rosie.
Nu fiti rau D-le consilier. Urmeaza Wonderlandul lui Cretu o partie speciala la 400m unde sportivii se vor da pe Tina cu capacul de la buda.
Cretu a depasit de mult varsta de pensionare asa ca oricum nu va mai candida . Mai mult decat atat sunt sanse foarte mari sa o ia in freza cu dosarul de incompatibilitate si sa avem alegeri anticipate la primarie in vara . Seserman se pregateste de unul singur pentru candidatura asta dar e nevoie de un altfel de candidat . Bistrita are nevoie de un primar destept , cu personalitate , care sa impuna respect prin prestanta si stil , un barbat adevarat , nu un ciurliburli .
Lasa Adriane, ca vine Avram in locum lui cretu.El corespunde perfect descrierii facute de tine
Alo Adriane esti tare complexat. Te inteleg. Probabilitatea sa fii cel putin la fel de inalt ( fizic vorbind ) ca Alin este mica, despre prestanta ce sa mai vorbim, ca esti, dupa maniera de a vorbi, la ani lumina departare de el, iar ca sa fii destept ca el este si mai mica. Ai frustrari mari baiete si o sa ti le adancim. Alin, spre disperarea ta – si a altora mediocri si care se ocupa numai cu smecherii si nu au nimic de a face cu tinuturile Bistritei – o sa fie viitorul primar. Si o sa ne placa celor drepti si mintosi foarte mult.
fiecare are dreptul sa asi spuna opiniile dar acest asa zis andreicut este la fiecare comentariu nu acid ci dea dreptul penibil ,iar seserman de vre-0 cateva mandate de cand este cosilier si de cateva mandate ale lui moldovan de ce nu a facut nimic?santem buni sa criticam,santem buni sa aruncam cu vorbe dar cand santem la butoane uitam ce ar trebuii sa facem,acum cand cred ca se apropie ceva ,vrem sa fim toti primar,cred ca cel mai bun este andriecut ca tot se vrea seccurist.
Santinela observator il vede primar pe asta de unul singur . SUCCESURI !!!
Cretu n-are rusine! Dorinta de putere, influenta si bani nu-l poate opri pe drumul de aceasta imbogatire. Ceilati rosii si directorii pusi de ei sunt la fel.Jos PSD!
Dar dle Alin S, matale nu esti mai bun.Sper sa ai bunul simt sa nu candidezi la primarie si sa incerci sa te corectezi.Politica nu-I de matalute!
Asculta tusica Sanziana si Cuc, cred ca mataluta, folosesc limbajul matale, trebuie sa crosetezi in continuare. oricine ai fi esti cuc si in afara de problema. Pa
Tusica Cucu ( cacofonie intentionata ) este pe dinafara ca raportare nu ca implicare, ca despre implicare nu stiu si nu ma intereseaza. Este bine sa-si dea cu parerea acolo unde stie si eu am constatat ca vorbeste, asa, aerisit, ca un chibit fara oxigen sufficient, cam cum vorbesti si tu cucu artist. Putina imaginatie in nume nu ar strica sau e cam greu acest efort pentru neuronii putini la purtator?
Ce nu înțeleg eu este ca de câteva luni încoace această publicație preia de pe paginile de Facebook ale lui Seserman si Suciu incubațiile retorice ale acestora transformandu-le in articole proprii. Cat de lipsită de idei poate fi dna Sabău, sau cat de fascinată poate să fie de profunzimea celor scrise de acesti cetateni pe propriile conturi de socializare, sau cu cat a fost renumerata de îi aduce in mod constant in atentia publicului cititor, evident doar pentru emanațiile lor pre-electorale. În altă ordine de idei, referitor la sport, Alin S. nu e pentru prima dată când mă disperă cu expertiza care o afiseaza nonsalant si jignitor din domeniul sportiv.
Stimate domn, dacă aţi citi cu atenţie, aţi vedea că „dna Sabău” nu semnează acest text, deci nu şi-l asumă. El e semnat şi asumat cu domnul Alin Seserman.
Pe de altă parte, cât de plină de idei sau de „lipsită” este subsemnata este strict treaba mea, iar pe dumneavoastră nu vă costă nimic acest aspect, nici măcar nu vi se cer bani să citiţi conţinutul acestui ziar, deci lăsaţi-o mai moale cu judecăţile de valoare. Citiţi, comentaţi la subiect dacă aveţi ceva de comentat şi La revedere!
Insinuările pe care le faceţi că aş fi „renumerată” (se spune corect „remunerată”, dar nivelul dvs. de înţelegere ne face să trecem cu vederea acest aspect, unul din multele pe care nu le cunoaşteţi) s-ar putea să vă coste. Poate vă cer să dovediţi lucrul acesta în instanţă, iar la final vă pun să plătiţi nişte daune morale. Mi s-ar părea o lecţie potrivită ca să nu mai elucubraţi data viitoare.
Dle paul cb nu mi-a plăcut cum a fost susținut în perioada când PDL a fost la guvernare. Dle Stefan decât să disperați mai bine nu citiți. E plin de „știri” gen „un aro a lovit o vaca în Arșița și nimeni n-a pățit nimic”. Pt domnul adrian mihai sanziana florin cucu, nu te-ai plictisit de atâția ani? Sunt lucruri pe lumea asta mai interesante decât să-ti irosești viața denigrand pe cineva sub anonimat. Sunt peste o mie ( 1000) de consilieri locali în județ. Despre ei ce părere ai?