(VIDEO) ACTUALIZARE Amendamentul referitor la mărirea alocațiilor pentru copii, promovat de deputatul PNL Robert Sighiartău, a fost votat de majoritatea deputaților și senatorilor. Ulterior, amendamentul a fost revotat, după ce a fost schimbată sursa de finanţare.
Astfel, după adoptarea în plenul Parlamentului a amendamentului la Legea bugetului, de la 1 martie copiii vor avea alocații mai mari. Copiii de până la 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia până în prezent, iar cei de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum.
Prima oară, amendamentul a fost adoptat cu 123 de voturi ”pentru”, 119 ”împotrivă” şi o abţinere
”Un amendament susţinut de cei 4,3 milioane de copii care trăiesc în România. Avem o alocaţie de 84 de lei, asta înseamnă 2 lei pe zi. O bătaie de joc pentru că, în UE, ne situăm pe ultimul loc, deşi, din punct de vedere demografic, stăm extrem de prost. Rata natalităţii este cea mai scăzută din ultimii o sută de ani, iar voi, prin măsurile voastre, aţi reuşit să trimiteţi în Diaspora numai anul trecut peste 300.000 de români. Vă cer respectuos, în numele copiilor şi al viitorului României, să votaţi acest amendament. Nu aveţi absolut nicio scuză să nu votaţi acest amendament”, a spus secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, în plenul Parlamentului.
După vot, Robert Sighiartău a scris pe Facebook: ”Victorie! Vocea românilor a învins! PNL a reușit să dubleze alocațiile pentru toți copiii!!! Am câștigat astăzi o luptă importantă pentru viitorul lor! Majoritatea PSD-ALDE s-a șubrezit și am reușit să obținem un vot pozitiv pentru amendamentul PNL, datorită căruia copiii între 0-2 ani vor primi 300 de lei lunar, iar cei între 2-18 ani, 150 de lei”.
El a transmis apoi într-un comunicat: ”Majorarea alocației de stat pentru copii este un pas mic în direcția bună! Eram datori să facem acest lucru și nu există nicio scuză pentru cei care aveau la îndemână banii, dar au refuzat să sprijine viitorul României, copiii. Trebuie să înțelegem bine că victoria de astăzi este un câștig pentru copii, părinți, familie și o pierdere pentru PSD. Copiii nu intră în calculele PSD. Familiile nu intră în calculele PSD. Numai PSD intră în calculele PSD. Ce am început astăzi trebuie dus mai departe. Este, de fapt, singura noastră datorie. Nu există priorități mai însemnate decât viitorul copiilor noștri. Nimic nu poate merge mai bine în România dacă familia și copiii suferă. PSD garantează mizeria egală a tuturor familiilor din România și dovedește astfel că disprețuiește oamenii pe care susține că îi ocrotește. Mulțumesc colegilor din PNL pentru sprijin! Le mulțumesc tuturor colegilor din Parlament care au votat creșterea alocațiilor. Mulțumesc din suflet tuturor celor ce mi-au trimis mesaje de sprijin din toată țara. Le-am preluat curajul și decizia. Voi continua să fiu alături de ei!”.
Propunerea deputatului PNL fusese respinsă în comisiile de buget-finanţe.
Amendamentul, votat a doua oară
Plenul Parlamentului a votat din nou, joi seară, amendamentul privind majorarea alocaţiilor copiilor, după o şedinţă a parlamentarilor PSD.
Liviu Dragnea a precizat că a fost schimbată sursa de finanţare: ”Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi, sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat. După ce legea bugetului va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copiii”, a spus președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Robert Sighiartău i-a transmis în plen: ”Daţi copiilor alocaţii! Amendamentul pentru creşterea alocaţiilor înseamnă demagogie pentru dumneavoastră? Pentru pensii speciale aveţi bani, pentru clientela politică aveţi bani. Pentru cele 27 de ministere şi peste 150 secretari de stat aveţi bani, pentru amante, nepotisme. Distrugeţi ţara! Daţi-vă demisia!”.
Liviu Dragnea: ”Dau drept la replică. Dau foarte rar drept la replică, ar însemna să stau numai la microfon având în vedere câţi oameni obsedaţi sunt în această sală. Un amendament demagogic este un amendament a fost făcut de oameni care habar n-au de regulile şi legislaţia financiar bugetară, fără să se gândească că va fi adoptat, urmând ca ulterior banii să nu ajungă la copii că nu exista sursă de finanţare”.
„Ioi… ioi… ioi… Tzitzi hai acasa!!! Hai acasa ca nu mai dau cu tine! Hai acasa Tzitzi sa facem copii” Sa vezi tu acuma cum ramanem noi romanasii in spate si in 10 15 ani suntem minoritari in Rromania :))
Din grabă să te afirmi și să „punctezi”cum s-ar zice,ai uitat de copiii cu dizabilități.
M a binecuvantat Dumnezeu cu o fetita sanatoasa de putin timp. Nu spun ca problema copiilor bolnavi nu ar trebui dezbatuta si reglementata de o lege speciala, ei cu siguranta au nevoie de tot ajutorul din lumea asta. DAR nu sunt ca si dobitocul ala de mai jos, sa fiu cumparat cu 1 milion si sa ma declar fan al lui Sigartau asta, pentru marea lui realizare intr o tara in care sunt atatea probleme. Probabil sunt oameni amarati carora viata o sa li se schimbe cu un milion in plus, dar sunt sigur ca acest lucru o sa ii influenteze si pe cei de alte etnii si ghici ce??? O sa fie mai multi copii pe strada care o sa iti ceara 2, 5 lei, ba mai grav o tigara…
Intarit sistemul educational, si copii aia nu o sa-ti mai ceara 2 lei. O sa-ti aduca LEI la buget prin munca.. deh.. ne place sa vedem partea negativa.
Pun pariu că domnul deputat Suciu in
viitoarea campanie la alegerile parlamentare se va lăuda in Singeorz Bai cu mărirea alocațiilor pentru copiii.PSD Bistrița -Nasaud se face de râs .Câțiva dintre deputații lor au tradat partidul și au ascultat de Sigartau:Dați bani….Nu fiți golani…Ba și ministrul de la Beclean a refuzat boabele pentru copii.Sub Ponta nu se întâmplau astfel de alunecușuri.
Felicitari tanarului deputat ROBERT SIGHIARTAU pentru toata munca depusa in folosul copiilor Romaniei. Multa Sanatate si succes !
si in folosul acelora care trec des pe la birt!!! li s-a dublat ratia de bautura!!! ca sa fie o victorie acest lucru trebuia regandit total, tichete valorice ptr achizitii de alimente strict si imbracaminte sau rechizite.!!!! Asa….traiasca berea!!!!!!! Vom plati din buzunarele noastre ale tuturor betiile muuuuultor parinti, care vor face copii ptr 300 lei pe luna si apoi la stat cu ei, cu mana intinsa la ajutoare sociale.
O masura prost gandita!!!! doar pentru fanfaronada!!!!!!! este usor sa maresti o alocatie, mai greu este sa controlezi utilizarea ei!!!! si sa vedeti cum se vor marii preturile de acuma, si inflatia, pe acelasi principiu al mariririi salariilor nu???sau daca este de la PNL nu conteaza aceste lucruri?
Domnul Goe s-a dus la București să facă legi pentru pokemonii lui. Eu unul mă așteptam să facă ceva pentru mediul privat, însă din păcate este la fel de populist precum colegii săi de la PSD. Ăștia în afară de a pune taxe și biruri pe contribuabili nu mai știu altceva să facă. Zici că s-a molipsit de la „Dubluța” că numai aia vorbea despre asta în fiecare seară la RTV.
După votul de astăzi din parlament este foarte clar: PSD-PNL aceiași mizerie.
Bai nene, ca le măresc alocațiile nu ii bine, ca nu le măresc iar nu ii bine…
Frate, pe voi nimeni nu va poate mulțumi vreodată…
Nu ma interesează politica, nu țin cu nici un partid… Dar felicitări pentru Robert..
Ai câștigat votul meu…
Familiile de pocaiti si tigani sunt mai numeroase decat …celelalte!
Daca dispar asistatii socilai apar astfel asistatii maternali!
il papa Dragnea cu fulgi cu tot daca isi pune mintea!!!!:::::))))din punct de vedre politic zic.
Cârdășia cu PSD funcționează fără nicio greșeală. În județ domul Sigartău nu deranjează în niciun fel puterea, singurele bătălii le poartă în interiorul partidului și acolo primește ajutoare tot de la PSD. La nivel național își trece amendamentele împreună cu PSD- Alde și când depune moțiune de cenzură împotriva guvernului nu o votează nici proprii colegi.
Pleac-ai noștri,vin ai noștri,noi rămânem tot ca proștii.
Rezultatul dublării este ca în povestea omului sărac, ”Am obținut cu 50% mai mulți miei ca anul trecut? Păi anul trecut câți miei ai obținut? N-am avut nici oaie, dar anul acesta am un miel.! Dar să se știe că atât cei 2,1 milioane lei alocați pentru creșterea alocației de stat pentru copii ca suplimentare a bugetului Ministerului Muncii, cât și cei 48 milioane de euro alocați PSD-lui, provin din banii noștri, ai contribuabililor și oricum nu se apropie de suma care ar asigura acoperirea ”echitabilă” a reîmpărțirii, conform necesităților. Oare asta înseamnă egalitate în drepturi într-un STAT DE DREPT ??? Unii sunt mai egali decât egalii ceilalți!!!
Doamna Sabau.as dori sa publicati cine a fost pro si cine contra majorarii alocatiei..ma intereseaza reprezentatii judetului nostru.multumesc!!!
Reprezentantul judetului nostru-contra: Daniel
Pacat!
Reprezentantul judetului nostru-pro: Cristina si Robert
Cinste lor!
Cere listingul votului de la parlament.
mda, se vede cum psdii de srviciu la taste intra in fibrilatire. Pana la urma marirea alocatiei este un lucru bun, indiferent de ce natie sunt copiii. Pai mai oameni buni, am vazut o filmare cu Sigartau cum isi sustineapunctul de vedere in comia de buget. Pentru el, in aceasta situatie, am doar cuvinte de lauda. Voi ceilalti va laudati ca ati marit salariile si pensiile la pachet cu marirea inflatiei si a taxelor. Inainte de epoca Dragnea, motorina era 4,1 lei litru,acum este 5,6. Cartoful era 1 leu kilogramul, acum e 2,8 lei kilogtamul. Mai continuam?
postacilor acuma o dati ca pocaitii fac copiii , noroc ca pocaitiii astia au banii sa si intretina , si-au facut scoala privata unde si duc … de saraci ce sunt :)) Da daca voi postacilor sunteti ipotenti luati viagra si faceti copii:))
Ipotenți? Scris de două ori? Înseamnă că ești aproape analbet. Sau analfabet?
ajutoru social sa fie 400 euro fara intrebari numai asa salarile vor ajunge la nivelul din Spania
piata munci se va regla singura .cerere si oferta
deficitul de 3 % nu e corect !
adica de exemplu Irlanda care are doatorie pe cap. locuitor de 65.000 euro si Romania are 4000 euro cap. locuitor trebuie sa aiba deficit egal de 3 %
in cazul Romania deficitul trebuie sa fie de 9 % pentru a dezvolta tara
Usor….Usor…cu pianul pe scări.
Nu se va mări nimic de la 1 martie a.c
De ce ???
S-a introdus un amendament la acest amendament. Deci trebuie găsită sursa de finanțare ca defivitul sa nu crească, fiindca vin ani electorali , pe urma guvernul trebuie sa dea OGU ,după aceea daca o da se publica in MO si asta/acestea pot dura luni. Dacă între timp nu se abrogat acest amendament votat ieri. (Eu asta cred ca se va intimpla).
Dacă totuși ceea ce am eu surse sînt false…..si se da de la 1 martie…..dau o bere,10 beri ..
..oricui ma apelează.
O zi bună @
puie pesedeu !
puie nepuie asta este. Salariile s-au marit, pensiile la fel, alocatiile la fel, ce sa mai??? tot mai bine!!!!acuma art trebui sa fim cu totii mai constienti si sa facem mai bine lucrurile si mai serios ca sa evoluam. Ca altfel vine opozitia si ei stiu una si buna: SA TAIE !!!!!!!!!
il papa Dragnea cu fulgi cu tot daca isi pune mintea!!!!:::::))))din punct de vedre politic zic.
radu ; esti cum e tapul la … de destept. ho baiete ca vine codruta de la olaf de la ue si il papa pe dragnea cu tot cu belina si tel drum.
Pentru primul copil 100 de Euro.
Pentru al doilea a copil 50 de Euro.
Pentru copilul 3 pana la 5 copii =50 lei/copil.
Peste 5 copii =Nimic