Actualitate

Ambulanța socială, propusă de PSD, nu va fi cumpărată. Ioan Turc: Avem deja două

Dotarea Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa cu o autoutilitară de transport persoane (ambulanţă socială) – inițiativă PSD – a fost respinsă de Consiliul Local, principalul argument fiind acela că nu se justifică o astfel de achiziție, în dotarea municipalității fiind deja două ambulanțe.

Proiectul a fost susținut de medicul Radu Elisei, chirurg la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, care a explicat că PSD are această inițiativă pentru a degreva activitatea de la Serviciul Județean de Ambulanță și de la SMURD: ”Credeți-mă că sunt multe cazuri, inclusiv dintre pacienții mei, pentru care, la externare, a trebuit să chem ambulanța la 112 pentru transportul acelor bolnavi la domiciliu. Uneori, transportul s-a făcut după 7-8 ore pentru că au fost alte urgențe și nu s-a putut deplasa nicio ambulanță pentru a transporta acel bolnav la domiciliu, iar o ambulanță socială care să permită transportul pacienților de la spital la domiciliu, de la domiciliu spre un centru de diagnostic – de exemplu Policlinică – sau între anumite cabinete medicale ar fi de mare ajutor pentru cei care nu au alte posibilități și de bun augur pentru degrevarea SAJ care e foarte solicitat și cu ambulanțe puține”.

Primarul Ioan Turc a intervenit și a menționat Primăria Bistrița are deja două ambulanțe pe care le va pune la dispoziția cazurilor sociale: ”Una a fost reparată, una urmează să fie reparată. De asemenea, suntem înfrățiți cu orașe din Europa apuseană. Știind cum funcționează sistemul medical în străinătate, eu sunt foarte sigur că putem primi ca donație încă o ambulanță în stare foarte bună. După ce le punem pe toate în mișcare și vedem că nu facem față, atunci mai cumpăm încă una, dar nu cred că Primăria Bistrița se va transforma în stație de salvare. Dorim să venim în ajutorul sistemului medical public. Am discutat aceste aspecte și cu doamna dr. Andrițoiu, directorul DSP, și cu domnul manager Lazany și suntem pregătiți să introducem în serviciu ambele ambulanțe. Este regretabil faptul că acreditarea lor durează atât de mult. Am făcut presing și vom mai face. Eu sper că această acreditare se va produce repede, iar prima ambulanță va intra în serviciu, a doua va urma exact traseul primei ambulanțe”.

Consilierul Cristian Munthiu a sugerat ca administrația locală să apeleze la un serviciu privat de transport și să plătească contravaloarea serviciilor. ”Cred că e o soluție mult mai simplă decât să încercăm să devenim acum și prestatori de servicii de salvare. Mâine poate vom deveni și prestatori de pompe funebre, scuzați”, a spus alesul PNL.

Proiectul de hotărâre privind dotarea Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa cu o autoutilitară de transport persoane – ambulanţă socială a fost respins de CL cu 4 voturi ”pentru, 10 ”împotrivă” și 6 abțineri.

4 comentarii

  • Rusine !
    In spitalele dun România mor oamenii cu zile, iar voi măriți salariile in primarie in loc să investiți in sănătate ?
    Ce mai fac cei 4 (!!!) consilieri ai primarului ??????
    Sunt bani pentru ei?

    • banii pentru salariile a cat mai multi consilieri sunt pentru a arata electoratului ca primarul nu e chiar asa de prost in anumite domenii!
      dupa um se vede nu prea arata, primarul e la fel de….!

  • Vasile Moldovan la peste 70 de ani trebuie sa plece.
    Ce face toata ziua ar fi curios de stiut.
    Domnule primar inca il mai tii?
    Legat de salarii mărite cititi legea, este obligatoriu sa creasca la cei cu minim pe economie .
    Este vorba de muncitori.
    Nu stiu ce aveti de aruncati atata venin, este adevarat ca trebuie ordine in primarie sunt multi taietori de frunze dar nu mai improscati cu venin inainte de a va documenta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.