Pe parcursul nopții trecute, jandarmii au participat la misiuni specifice pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor, atât independent cât și în sistem integrat alături de polițiști.
Jandarmii au depistat 10 persoane care nu au respectat restricțiile de circulație în intervalul 23.00 – 05.00. Au fost aplicate 10 sancțiuni în valoare totală de 3.000 de lei: 6 amenzi în valoare de 3.000 de lei și 3 avertismente scrise – 2 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 1 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În general, cetățenii surprinși de oamenii legii fără declarație afirmă că nu cunosc această prevedere legală, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Totodată, operatorii economici care nu respectă măsurile privind funcționarea în condiții de legalitate în această perioadă a teraselor pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei.
În ultimele 24 de ore au continuat și verificările la terase, în magazine, mijloace de transport în comun, piețe, gări, autogări și zonele aglomerate din spațiul public. A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 28 de locații, fiind aplicate 56 de sancțiuni, astfel: 4 amenzi în valoare de 3.000 lei, respectiv 52 de avertismente scrise.
INTREBARE:
Piata din Decebal (cea din fata unde sunt si flori de ce a ramas deschisa,ca nu este legal ,are acoperis si 2 pereti compacti,i-a fost desfintat peretele dinspre interior,ca sa fie legal trebuie desfintat si peretele de la strada,am dreptate?
Foarte mare dreptate! Legea spune ca e legal doar cu un singur perete și acoperiș. Probabil sunt niște interese și nu se Închide?!