”Guvernul Dragnea 3, unul dintre cel mai slabe guverne din istoria României moderne. Liviu Dragnea și majoritatea PSD-ALDE au pus pe capul românilor cea mai neprofesionistă echipă guvernamentală din istoria României moderne – Guvernul Dăncilă, de fapt Guvernul Dragnea 3. Toată tevatura schimbării de guvern a avut un singur scop: instituirea autorității absolute a lui Liviu Dragnea asupra unui Executiv format din marionete”, spune deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al PNL:
”Audierile din Parlament au arătat, cu prisosință, incompetența crasă a majorității miniștrilor cabinetului Dăncilă. O țară întreagă a putut vedea, stupefiată, miniștri fără nicio legătură cu domeniile pe care le vor administra, cu gafe profesionale. Incompetența echipei Dăncilă se așează peste un program de guvernare toxic pentru economie și societate, program care continuă politica greșită a celorlalte guverne Dragnea și amână marile promisiuni cu care PSD i-a amăgit pe români.
În acest context, obiectivele prioritare enunțate de doamna premier Dăncilă sună complet nerealist. Cei 350 de kilometri de autostradă nu vor fi realizați vreodată de guvernele lui Dragnea câtă vreme investițiile publice au fost sacrificate sistematic în favoarea consumului populist. La fel, din aceleași cauze, promisa absorbție de 30 de miliarde de euro din fondurile europene este o himeră.
În schimb, se va amplifica valul nefast provocat de populismul și incompetența celorlalte guverne instalate de Liviu Dragnea: măriri de prețuri, scăderea puterii de cumpărare, sugrumarea micilor întreprinderi private, lovirea mediului de afaceri, noi taxe și impozite, creșterea datoriei externe și aruncarea economiei în criză.
Învestirea celui de-al treilea guvern personal al lui Liviu Dragnea este o zi tristă pentru viitorul României. Responsabilitatea politică le aparține PSD, ALDE și UDMR care au dat votul acestei farse politice.
PNL a votat împotriva învestirii Guvernului Dragnea 3. Vom lupta cu toate instrumentele democratice și constituționale împotriva populismelor care afectează nivelul de trai al românilor, pentru apărarea sectorului economic privat de agresiunile PSD-ALDE, împotriva tendințelor autoritariste ale PSD și pentru păstrarea parcursului occidental al României”.
Asa este dl Deputat ROBERT SIGHIARTAU AVETI MARE dreptate…..
Caruta cu prosti a rasturnat o dragnea la guvern